Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 13 septembrie 2008 ·

Şi lumina poluează

Excesul de lumină artificială în timpul nopţii poate compromite somnul şi poate cauza probleme la care nici nu v-aţi putea gândi. Echilibrarea intereselor publice şi a celor private în domeniul iluminatului a fost o sarcină dificilă, pentru că prea puţină lumină poate compromite siguranţa oamenilor, iar prea multă poate crea probleme de sănătate. Oamenii de ştiinţă de la Centrul de Cercetare în domeniul Luminii (LRC) din cadrul Institutului Politehnic Rensselaer au elaborat prima metodă completă de măsurare a diverselor aspecte ale poluării cu lumină. Numită „performanţa iluminatului exterior“ sau OSP, această metodă le permite utilizatorilor să cuantifice şi deci să îmbunătăţească performanţa instalaţiilor de iluminat existente şi proiectate. „Până nu demult, discuţiile despre poluarea prin lumină erau doar vorbe, fără date care să le confirme“, a explicat Mark Rea, unul dintre principalele „personaje“ care au contribuit la proiect. Rea spune că metoda de măsurare OSP este un instrument puternic care le permite utilizatorilor să analizeze şi să rezolve în acelaşi timp trei aspecte importante ale problemei poluării cu lumină - fenomenul „cer strălucitor“, lumina orbitoare şi cea deranjantă. Fenomenul „cer strălucitor“ este definit ca o cantitate totală de lumină generată pe o proprietate. Lumina orbitoare descrie cantitatea de lumină ce trece de la limitele unei proprietăţi către altele. Lumina deranjantă estimează nivelul la care lumina generată de o sursă devine incomodă pentru cei care o folosesc. Deşi aceşti factori nu depind unul de celălalt, fiecare este măsurat cu ajutorul OSP, astfel că utilizatorii au posibilitatea de a controla şi de a spori beneficiile luminii artificiale pe timpul nopţii, reducând în acelaşi timp efectele sale negative.

Şi lumina poluează

Excesul de lumină artificială în timpul nopţii poate compromit

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Niciodată diaspora nu a fost mai aproape de țară

Mediafax acum o ora
„Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara granițelor României, fie că aparțin comunităților istorice din jurul granițelor sau diasporei românești. Aceasta zi ne amintește de valorile fun

Slănină cu boia contaminată cu Listeria, retrasă din magazinele Penny. Oamenii, rugați să nu o consume

HotNews acum 23 minute
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes, potrivit News.ro. Este vorba d

Capitala, sub cod portocaliu de vreme rea

Mediafax acum o ora
Duminică, vremea va fi închisă și deosebit de rece pentru această perioadă. Tempoar va ploua și mai ales pe parcursul nopții de duminică spre luni se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 12 judeţe; cod galben în 24 de judeţe

Ziarul Financiar acum 26 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, avertizări cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pe râuri din aproape toată ţara. De duminică, de la ora 12:00 până marţi, la miezul nopţii, pe râurile din bazin

Cod portocaliu de ploi abundente în sudul şi centrul Moldovei şi în Muntenia

Ziarul Financiar acum 21 minute
Meteorologii au emis un Cod Portocaliu de precipitaţii importante pentru sudul şi centrul Moldovei şi majoritatea regiunii Muntenia, valabil din seara zilei de sâmbătă până marţi dimineaţa. Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează asupra

Tragere LOTO duminică, 25 mai. Sume importante puse în joc la Joker și 6/49

Adevarul acum 57 minute
Duminică, 25 mai, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Coreea de Nord a arestat trei oameni, după accidentul de la lansarea unei nave de război. Kim Jong-un denunţase un „act criminal”

Libertatea acum o ora
Coreea de Nord a decis ca trei oficiali responsabili de construcția unei noi nave de război să fie arestați, după un accident produs săptămâna aceasta pe un distrugător, potrivit agenției oficiale de presă KCNA, citată de AFP.

Protest la Paris față de pericolele legii privind moartea asistată

Mediafax acum 2 ore
„Nu sunt eu o povară? Așa m-am simțit când am auzit despre această lege”. Ca și alte persoane bolnave și cu handicap, Orvedie, care suferă de o boală degenerativă, a participat sâmbătă, 24 mai, la mitingul de lângă Adunarea Națională pentru a denunț

SuperLiga: Istvan Kovacs arbitrează meciul de baraj Poli Iaşi – Metaloglobus

HotNews acum o ora
Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru meciul tur dintre Poli Iaşi şi Metaloglobus, programat duminică, de la ora 15.00, în barajul de menţinere sau promovare în Superliga, scrie News.ro. Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Marius Mihai M

Caz tulburător în Gaza: 9 dintre cei 10 copii ai un medic pediatru au murit într-un atac israelian

HotNews acum 4 ore
Cadavrele a circa 80 de persoane ucise în atacurile Israelului au fost transportate la spitale în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza — un bilanţ care nu include spitalele din nordul ţării – grav afectat, în prezent i

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°