(Patru metode de ghicire a sexului viitorului copil)
In gandirea populara nu exista nici o intrebare fara un raspuns si nici o problema fara putinta de rezolvare. Toate au dezlegare prin rugaciune datorita credintei in Dumnezeu, iar altadata o aveau prin puterea gandului, adica prin concentrare. Ne-am obisnuit sa numim aceasta rezolvare foarte rapida, prin puterea gandului, magie. Fiind extrem de veche, a precedat crestinismul si foarte usor o putem numi religie pagana. Cele doua mari parghii ale ei fiind gandul si cuvantul. Ea venea in ajutorul omului si cele mai multe incantatii si practici erau de aparare (apotropaice), de vindecare, de dragoste si de fertilitate. Este vorba despre un stadiu, o etapa in civilizarea omenirii. A respinge in bloc ori a ignora modul de gandire al mosilor si stramosilor, fara a arunca macar o privire asupra lui, ar fi nu doar o dovada de ignoranta, ci si una de intoleranta, ce ne-ar aminti de inchizitie.
Cu toate ca in Maramures, oamenii sunt foarte credinciosi, cu toate ca exista ecograful (care mai si greseste) cum, necum, s-au pastrat si au ajuns pana la noi cel putin patru metode prin care se afla de ce sex este fatul. Se pare ca aceste metode folosite pentru ghicirea sexului viitorului copil au izvorat dintr-o realitate destul de trista, dictata de niste conventii sociale, absurde pentru noi, cei de azi. Nu acelasi lucru era valabil in vremurile indepartate. Majoritatea barbatilor isi doreau ca urmasul sa fie baiat. Daca femeia nastea o fetita, mama se intampla sa fie alungata de acasa, uneori sa fie molestata si, in orice caz, sa i se impute ca numai ea poarta "intreaga vina" pentru faptul ca n-a adus pe lume un baiat. In zilele noastre genetica demonstreaza insa ca lucrurile stau exact pe dos. Cromozomul Y este propriu barbatului, si daca acesta lipseste, urmasii vor fi de sex feminin. Insa nu s-a pomenit ca vre