Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înălţimea aduce fericirea

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 13 septembrie 2008 ·

Oamenii înalţi sunt mai fericiţi. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de compania de sondaje Gallup şi firma de consultanţă medicală Healthways, relatează Reuters.

Potrivit cercetării, la fiecare 2,5 centimetri în plus în înălţime faţă de medie, oamenii au aceeaşi satisfacţie pe care le-o aduce o mărire de salariu de 4 procente. Concluziile studiului, realizat în perioada ianuarie-iulie şi care a luat în calcul răspunsurile a 1.000 de americani, îi vizează însă în special pe bărbaţi. Aceasta pentru că femeile nu percep înălţimea ca fiind un factor atât de important pentru satisfacţia personală.

Sondajul realizat de cercetătorii americani, denumit un index al stării de bine, a relevat că bărbaţii înalţi au un grad mai mare de satisfacţie în viaţă. În cazul acestora, propor- ţia de emoţii pozitive s-a dovedit a fi mult mai mare decât cea de emoţii negative. Totodată, bărbaţii care s-au declarat oarecum nesatisfă cuţi de propria viaţă au fost cu aproape 2 centimetri mai scunzi decât media. Cercetă- torii au avertizat însă că mai există câţiva factori care trebuie luaţi în considerare când se pune problema stabilirii unei legături între înălţime şi fericire. Este vorba despre venituri şi educaţie. Pentru aceasta, experţii au luat în calcul şi alte studii care au arătat că dezvoltarea fizică este corelată cu cea a creierului. Bărbaţii înalţi reuşesc, în majoritatea cazurilor, să-şi atingă întregul potenţial cognitiv, spre deosebire de cei scunzi.

Banii vindecă frustrările

În aceste condiţii, au explicat experţii, bărbaţii înalţi sunt mai fericiţi şi pentru că au o educaţie mai bună şi au posturi mai bune şi, pe cale de consecinţă, şi salarii mai mari. Cercetătorii americani au arătat că bărbaţii care nu au absolvit liceul sunt, în medie, cu 2,5 centimetri mai scunzi decât media şi cu 5 centimetri mai mici decât ce

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Mai multe persoane au murit, după ce o maşină a intrat în mulţime, în Vancouver. Atacul a avut loc la festivalul Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză

News.ro acum o ora
Un „număr de persoane au fost ucise” după ce o maşină a intrat într-o mulţime în oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală, citată de BBC. Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petr

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum o ora
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Noi trageri LOTO duminică 27 aprilie. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 1,2 milioane de euro

HotNews acum o ora
Duminică, 27 aprilie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la Tragerile de joi, 24 aprilie, Loteria Română a acordat 24.032 de câştiguri în valoare totală de peste 1,44 milioane de lei. Prem

Cupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul pentru a 32-a oară, după 3-2 cu Real Madrid, în prelungiri

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Barcelona a cucerit sâmbătă seara Cupa Spaniei, la Sevilla, învingând cu 3-2 formaţia Real Madrid, după o finală care a avut nevoie de prelungiri. FC Barcelona a dominat prima repriză a finalei de pe Estadio Olimpico de la Cartuja, din Sev

Sfaturile ANPC pentru vacanţa de 1 Mai: Sărbătoarea să fie prilej de bucurie, nu de neplăceri

Ziarul Financiar acum 3 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a făcut sâmbătă o serie de recomandări, în contextul zilei de 1 mai: „Această sărbătoare să fie prilej de bucurie, nu de neplăceri”. „Ca în fiecare an, românii marchează ziua de 1 Mai cu t

Vânzătorii de pe Amazon majorează preţurile după tarifele impuse de Donald Trump Chinei: ”Este nesustenabil”

News.ro acum 4 ore
Vânzătorii de pe Amazon majorează preţurile după tarifele impuse de Donald Trump Chinei, un exemplu fiind Aaron Cordovez, care vinde pe platformă aparate de bucătărie de peste 10 ani, dar care se confruntă acum cu dificultăţi majore, deoarece majori

Crește bilanțul exploziei portul iranian Bandar Abbas: Cel puţin 18 morți și peste 700 de răniți

Mediafax acum 3 ore
Explozia, care a avut loc în secţiunea Shahid Rajaee a portului, a avut loc în timp ce Iranul începe o a treia rundă de negocieri pe teme nucleare cu Statele Unite, în Oman, dar nu există vreun indiciu privind o legătură între cele două evenimente.

Trafic închis pe DN 1E pentru desfăşurarea Campionatului Naţional de Viteză în Coastă

Ziarul Financiar acum 2 ore
Circulaţia rutieră va fi închisă duminică pe DN 1E Poiana Braşov - Râşnov pentru desfăşurarea Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, iar luni şi marţi traficul pe DN 7 se închide între anumite ore în vederea pregătirii şantierului pentru constr

Mirel Rădoi, furios după meciul cu U Cluj. Înjurat de morți de pe bancă: Le-am cerut să mă înjure de orice, dar nu de morți

NapocaNews acum 2 ore
Rădoi a declarat că a fost înjurat de pe banca celor de la U Cluj, în special cu referiri la membrii decedați ai familiei sale. „N-aș vrea să dau nume, dar m-au înjurat de pe bancă. M-au înjurat de morți, de familie, de pe banca celor de laU Cluj. L

Vremea

București
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

6°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

5°/16°
lun.

6°/18°
mar.

6°/21°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

10°/21°
Timisoara
acum

12°
dum.

8°/16°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°