Ma numesc Lostun Serban si am terminat ca premiant clasa a VI-a.
Citesc in revista dvs. cu placere reportajele despre diferite locuri frumoase din tara, dar mai ales povestirile despre animale, pentru ca si eu le iubesc foarte mult. Am in casa un minunat motan negru, numit Mitu, iar afara sta cainele Lord, un cocosel pitic si galagios, numit Riki, o gainusa pitica, numita Cora, si doua gaini mari, care nu au nume. Dar povestea mea este despre o alta pasare, despre un cuc...
De cand eram mic de tot, mi-au fost dragi cucii. Mergeam cu bunica in parcul orasului, care este cat o padure, si ne uitam cum zboara, cum mananca maline ori se plimba prin iarba. De atunci mi-am dorit sa am si eu o asemenea pasare mare, frumoasa si cantatoare, dar bunica mi-a spus ca nimeni nu poate prinde un cuc.
Anii au trecut, si iata ca in toamna aceasta, dorinta mi s-a indeplinit. Un pui de cuc, crescut in cuib strain, a venit pe lume prea tarziu, pe cand cardul cucilor plecase, simtind apropierea unei ierni grele. Dupa ce a terminat bobitele de malin si scorus de pe dealul Runc, sub care se afla casa noastra, puiul de cuc s-a avantat in zbor si a nimerit chiar in curtea mea. Aici era cat pe ce sa-l inhate cainele, dar bunica l-a salvat intreg-intregut, numai cu coada smulsa.
Bietul pui speriat a fost adapostit intai intr-o cutie, apoi intr-un cos si, pana la urma, i-am gasit o colivie mare, unde avea un vasulet pentru apa, alt vasulet pentru facut baie si un vasulet pentru hrana.
Seara, ne adunam toti in jurul coliviei. Tata lua micul ghem cenusiu in palmele lui calde si apoi il lasa sa zboare. Cucul se aseza pe crengile ficusului si se uita la noi cu ochi de margele. Doar Mitu era tinut deoparte, si toti pazeam usa din camera puiului de cuc, sa fie mereu inchisa. Si totusi, intr-o zi, cineva a uitat usa deschisa. Am intrat speriat in camera, dar nu se intamp
