SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Trece neobservat un fenomen profund semnificativ, definitoriu pentru starea culturii: vîrstnicii s-au despărţit spiritual şi în fapt de tineri, iar generaţiile de mijloc sînt confuze. Cel mai bine se vede asta în artele plastice, unde nu se mai fac Saloane anuale. Şi nu din cauză c-ar lipsi motivaţia. Problema e la criteriile de primire, la formulă, dar şi la construcţia expoziţiilor.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Trece neobservat un fenomen profund semnificativ, definitoriu pentru starea culturii: vîrstnicii s-au despărţit spiritual şi în fapt de tineri, iar generaţiile de mijloc sînt confuze. Cel mai bine se vede asta în artele plastice, unde nu se mai fac Saloane anuale. Şi nu din cauză c-ar lipsi motivaţia. Problema e la criteriile de primire, la formulă, dar şi la construcţia expoziţiilor.

Nimeni nu mai acceptă să fie judecat şi prezentat în cuprinsul unor tendinţe sau clase valorice de alţii. Pe banii lui ori, mai bine zis, pe însingurarea şi adesea şi pe sărăcia lui, pictorul septuagenar nu mai permite nimănui să-i clasifice şi să-i considere creaţia cu unităţile de măsură valorice ale generaţiilor care vin.

Al doilea motiv, mai consistent chiar decît primul, e că majoritatea artiştilor trecuţi de prima tinereţe nu crede în creaţia majorităţii artiştilor de pînă în patruzeci de ani. Nu crede că producţia acestor tineri, dedicaţi fără nici un filtru critic modelor din Europa de Vest şi din Statele Unite, merită să se cheme artă. Poate să se numească gimnastică estetică, aliniere spirituală, propagandă ideologică, divagaţie culturală, dar nu artă. Mai bine zis, nu artă în cîmpul convingerilor artistice pe care şi-au clădit generaţiile bătrîne arta.

Cînd vorbesc despre generaţiile bătrîne sînt tentat să mă refer şi la cei care în 1990 aveau cincizeci de ani. În aces