Tot mai multe deţinute vor să arate bine şi în spatele gratiilor Teodora Mălinescu (39 de ani), o coafeză condamnată pentru înşelăciune, şi-a deschis salon de înfrumuseţare la
Tot mai multe deţinute vor să arate bine şi în spatele gratiilor
Teodora Mălinescu (39 de ani), o coafeză condamnată pentru înşelăciune, şi-a deschis salon de înfrumuseţare la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Bacău.
Teodora este coafeză de 15 ani. Din 2003 a ajuns după gratii, dar acest fapt n-a împiedicat-o să-şi urmeze meseria.
După doi ani în care a făcut "lobby" pe lângă şefii penitenciarului, a reuşit să pună pe picioare un coafor în toată regula. Salonul este complet echipat, de la mobilier şi până la pieptene.
"Am reuşit să fac ce am visat"
"Fosta conducere nu era de acord cu ce voiam să fac. De când a venit domnul Margasoiu (n.r., actualul director al penitenciarului) am primit însă tot sprijinul. Nu a fost uşor, mai ales cu banii, însă uşor-uşor am reuşit să fac ce am visat", povesteşte deţinuta.
Teodora plănuieşte să-şi formeze câteva "ucenice", care să-i ducă munca mai departe. "Este foarte important pentru ele să iasă de aici şi să ştie să facă ceva. Domnul director chiar a demarat discuţii cu AJOFM şi vom face nişte cursuri de perfecţionare aici", spune coafeza.
"Parcă altfel trece timpul"
Celelalte deţinute spun că atunci când merg la coafor uită că sunt după gratii. "Parcă trece altfel timpul. În plus, la urmă arătăm şi bine", spune Ioana, una dintre deţinute.
Deocamdată, cliente sunt doar "fetele" din penitenciar, însă în scurt timp conducerea unităţii îşi va trimite angajaţii la noul salon.
"Contra unei sume modice, îi voi îndrepta şi pe angajaţi să se tundă acolo", a declarat Claudiu Margasoiu, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Bacău. "Eu îi aştept cu mare plăcere. Îi asigu