Miercuri puteţi cumpăra, de la chioşcurile de ziare, DVD-ul cu producţia "BD în alertă", împreună cu "Adevărul" Scenariul seriei BD a fost realizat de Nicolae Ţic şi Mircea Drăgan.
Miercuri puteţi cumpăra, de la chioşcurile de ziare, DVD-ul cu producţia "BD în alertă", împreună cu "Adevărul"
Scenariul seriei BD a fost realizat de Nicolae Ţic şi Mircea Drăgan. Pline de umor şi ironie, nonconformiste, rolurile se potrivesc de minune actorilor distribuiţi în film.
Gogu, Patraulea şi Trandafir se văd la "Fane-ncurcă-lume" să se sfătuiască unde se vor angaja şi ce vor face mai departe cu vieţile lor. Patraulea plânge, pentru că l-a părasit Luminiţa, spre disperarea lui Gogu care are nevoie de prieteni viteji, gata să urnească munţii. "Bă! Nu mai plânge că te şi plesnesc!, îl apostrofează el pe Patraulea. Şi adaugă spre Trandafir: "Vezi? Mă forţează să fiu dur!"
Pentru că Gogu, cel mai descurcăreţ dintre toţi, are un singur gând: să prezinte în limba franceză Mănăstirea Putna, adică să fie ghid ONT. Şi gândul ăsta nu i-l poate zdruncina nimeni.
O poreclă din liceu
Personajul e interpretat cu har de maestrul Dem Rădulescu, zis şi "Bibanul", o poreclă pe care a primit-o în liceu.
Actorul, pe care regizorul Liviu Ciulei îl catalogase drept "genial", s-a născut la 30 septembrie 1931, la Râmnicu Vâlcea şi a murit - prematur pentru un artist care mai avea atâtea de spus - la 17 septembrie 2000, în Bucureşti. Viaţa acestui geniu a pendulat mereu între teatru, film, televiziune şi cariera de profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti.
Se spune că provenea dintr-o familie de negustori. După terminarea liceului la Râmnicu Vâlcea, actorul a avut de ales între o carieră de sportiv şi una de artist.
Roluri remarcabile în comedii
A optat, în cele din urmă, pe