Evenimentul a fost la un pas să fie amânat din cauza tensiunilor din partid, legate de împărţirea scaunelor de miniştri. Sursa: Mediafax
Theodor Stolojan a fost scos ieri la rampă de PDL, ca locomotivă de campanie şi variantă de premier portocaliu al unui guvern ipotetic, care are deocamdată un singur ministru, şi acela independent: Monica Macovei. Suita de miniştri cu portofolii prezumtive, pe care PDL plănuia să o prezinte alături de Stolojan, a fost abandonată cu o zi înainte de lansare, din cauza fricţiunilor din interior, dintre aripa vechilor democraţi şi a mai noilor liberali. Hârâielile de ultimă oră pentru ministerele închipuite i-au clătinat ieri-dimineaţă inclusiv scaunul lui Stolojan, a cărui lansare a fost cât pe ce să fie amânată.
La un pas de amânare
Prins la mijloc între tabere, liderul democrat-liberal Emil Boc a pus pe masă ieri-dimineaţă, în Colegiul Director în care desemnarea lui Stolojan era anticipată drept certă, „trei variante“: lansarea premierului în câteva ore, la data stabilită; amânarea anun- ţului, eventual până după alegeri, sau lăsarea deciziei pe mâna preşedintelui Băsescu, „în conformitate cu prevederile constituţionale“. „Avem timp. Să ne mai gândim“, a propus atunci Cezar Preda, vechi PD-ist, amânarea deciziei şi implicit, răsturnarea lui Stolojan de pe soclu.
La aceeaşi soluţie a achiesat, potrivit unor surse din partid, şi Ioan Oltean. Varianta a fost însă categoric respinsă de aripa liberală, dar şi de Adriean Videanu, şi chiar de Vasile Blaga şi Radu Berceanu. „Au venit 6.000 de oameni la Sala Palatului. Nu putem să ne batem joc“, ar fi fost argumentul care l-a urcat pe Stolojan pe scenă până la urmă.
„Şi, până după alegeri, să nu se mai certe nimeni prin ziare“, au primit dispoziţie PDL-iştii, după care au ieşit din şedinţă forţând zâmbete largi şi mimând unitat