În viziunea generală, cravata a fost dintotdeauna un obiect vestimentar masculin. Cu toate acestea, nu numai bărbaţii au purtat-o şi continuă să o poarte, ci şi femeile.
În viziunea generală, cravata a fost dintotdeauna un obiect vestimentar masculin. Cu toate acestea, nu numai bărbaţii au purtat-o şi continuă să o poarte, ci şi femeile.
Pionierii în utilizarea cravatei se regăsesc în îndepărtata Antichitate, cînd bărbaţii egipteni îşi legau în jurul gîtului bucăţi dreptunghiulare de postav, lungi pînă la umăr. Acest accesoriu era obligatoriu în completarea ţinutei oricărui egiptean pentru a-i sublinia statutul social. Operele de artă datînd din perioada Imperiului Roman arată că şi aici bărbaţii obişnuiau să poarte o legătură din pînză în jurul gîtului, considerată astăzi a fi unul dintre “strămoşii” cravatei moderne.
MERCENARII. O altă rudă a acestui accesoriu vestimentar – mai puţin îndepărtată – se regăseşte în Europa secolului al XVII-lea. Potrivit unor scrieri, regele Ludovic al XVI-lea a fost fascinat de cravata tricotată, asemănătoare cu un fular, pe care o purtau în jurul grumazului mercenarii croaţi din armata sa. De altfel, etimologia cuvîntului “cravată”, în limba franceză “cravatte”, provine de la termenul “croatta”. Obiceiul purtării primei cravate moderne a fost preluat cu entuziasm de parizienii acelor vremuri, ulterior răspîndindu-se în întreaga Europă atît printre femei, cît şi printre bărbaţi. Pînă în secolul al XIX-lea, cravatele au căpătat diferite forme şi stiluri, specifice fiecărei ţări în parte. Cravatele ruseşti, americane, irlandeze sau italiene erau, în general, imprimate cu simbolurile specifice ţărilor respective, dar existau şi accesorii vestimentare individualizate, astfel că purtătorii lor erau uşor recunoscuţi dacă aparţineau unor anumite grupuri – de pildă, dacă erau diplomaţi sau simpli călăt
