Condamnaţi pentru furt sau tâlhării, câţiva „chiriaşi“ ai penitenciarului au vizitat Muzeul Militar, unde au fost atraşi de bijuterii, săbii şi mitraliere.
Vizitatorii tatuaţi care au ajuns ieri la Muzeul Militar sunt deţinuţi în regim deschis, pe care îi mai despart de libertate doar câteva luni. Cei mai mulţi au ajuns la Jilava pentru furt calificat, tâlhărie sau trafic de droguri.
Chiar dacă se arată destul de plictisiţi de cultura de Cucuteni sau ceramica de Tanagra, vizitatorii manifestă interes pentru obiectele de podoabă şi pentru armele mai spectaculoase, precum mitralierele şi săbiile. „Ia uite-o pe-asta! De când e? Mamă, nici nu eram născut atunci!“, exclamă un deţinut în faţa unei mitraliere de la 1941.
„Nu e, mă, aur, e la mişto!“
În încăperile pline de simboluri, vocea tunătoare a ghidului direcţionează privirile dictatorial spre obiectele expuse, fără a da uitării contextul în care acestea şi-au câştigat locul din muzeu.
Sunt menţionate bătăliile în care au fost folosite armele, dar şi aliaţii românilor, urmările războaielor şi transformările pe harta mondială.
„Nu poate să ne zică ce-i aia, ce-i ailaltă?! Ne zice de istorie, nu înţeleg nimic“, răbufneşte „Chioru’“, care, după o oră de atenţie încordată, a început să obosească. Colegul său, un tânăr în echipament sportiv care nu a vrut să renunţe la şapcă şi la ochelarii de soare, îl aprobă în timp ce ronţăie un măr.
Ghidul prezintă cu emfază un brâu de aur cu pietre preţioase ce captează oarecum atenţia asistenţei. „Nu e, mă, aur, e la mişto!“, spune tânărul cu ochelari de soare, privind incredul metalul întunecat de vreme. „Da, nişte mincinoşi. Care pietre preţioase? Alea două?“, se arată, la fel de sceptic, „Chioru’“.
Grupul se deplasează spre câteva piese vestimentare rămase de la Tudor Vladimires