Ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău a avut imprudenţa să declare zilele trecute, la Tiraspol, că “este prematur să se facă prognoze sau declaraţii importante” în privinţa soluţionării politice a conflictului transnistrean.
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău a avut imprudenţa să declare zilele trecute, la Tiraspol, că “este prematur să se facă prognoze sau declaraţii importante” în privinţa soluţionării politice a conflictului transnistrean.
Rusia alimentează Chişinăul cu promisiuni deşarte privind soluţionarea diferendului transnistrean, pentru a determina autorităţile moldovene să se izoleze de Vest şi de NATO. Pe de altă parte, UE şi România şi-au focusat atenţia spre Republica Moldova. Pe acest fond, ambasadorul rus la Chişinău gafează. De ce se bîlbîie Kremlinul în problema transnistreană?
GĂŞTILE. Negociatorii moldoveni în problema transnistreană au o sarcină extrem de dificilă – aceea de a face pe plac, pe de o parte, la două grupuri politice de la Moscova care privesc problema transnistreană absolut diferit şi, pe de altă parte, UE şi SUA al căror interes faţă de Republica Moldova a crescut brusc după evenimentele din Caucaz. Totodată, ei trebuie să aibă grijă ca decizia finală pentru Transnistria să fie conformă cu Constituţia Republicii Moldova, aşa cum a promis în repetate rînduri preşedintele Voronin.
Cine sînt, aşadar, exponenţii celor două grupuri politice de la Moscova? Din primul grup fac parte o serie de deputaţi ruşi şi oameni influenţi de la Kremlin care gestionează numeroase afaceri în Transnistria şi care, de comun acord cu regimul separatist de la Tiraspol, dobîndesc de la Guvernul rus aşa-zisele “ajutoare umanitare” pentru Transnsitria sub formă de bani pe care, potrivit organizaţiei “Promo-LEX” din Republica Moldova, îi împart ulterior cu liderii transnistreni. Politicien