Profeţii pesimiste au existat din antichitate. Experimentele complicate ale savanţilor susţin acelaşi lucru, însă sfârşitul va mai fi anunţat de multe ori.
Experimentul ştiinţific început în această săptămână în Elveţia, menit să recreeze condiţiile de la naşterea Universului, de acum 13,7 miliarde de ani, a scos din nou la iveală spaime vechi. Partea superstiţioasă şi ignorantă a lumii s-a inflamat: vine sfârşitul. Nu este prima isterie în masă.
Istoria sfârşiturilor lumii e lungă, palpitantă, plină de „profeţi“ şi de turme de naivi gata să-i urmeze. Mulţi au fost „prevăzători“ şi n-au mai aşteptat sfârşitul oficial al lumii, grăbindu-se să se sinucidă. A fost cazul unei adolescente din India, care s-a otrăvit cu insecticid. EVZ încearcă o recapitulare a marilor „sfârşituri ale lumii“, demers întreprins săptămâna aceasta şi de cotidianul britanic „The Times“.
Începutul „sfârşitului lumii“
Cele mai multe dintre „variantele“ de sfârşit au fost imaginate după „Cartea Revelaţiilor“, ultima din „Noul Testament“. În secolul al II-lea d.Hr., preoţi ai unei mişcări numite montaniste au prezis că Iisus se va întoarce, în mod cert, în timpul vieţii lor. Ca să fie siguri că totul e pregătit, au stabilit noul Ierusalim la ei acasă, în oraşul Pepuza din Asia Mică. Anul 365 a dat fiori, Hilary de Poitiers proorocind sfârşitul umanităţii. Un student al maestrului „a corectat“ previziunea cu 35 de ani şi a spus că lumea se va sfârşi după anul 400.
Academicianul Sextus Julius Africanus şi Hyppolytus au stabilit data precisă la care va începe Armaghedonul: anul 500. Anul 1000 a fost unul de cotitură. Credincioşii s-au grăbit să-şi doneze întreaga avere Bisericii. Cum sfârşitul lumii din anul 1000 a trecut fără să lase victime, Biserica n-a mai înapoiat averile credincioşilor, dar i-a ars pe rug pe „ereticii“ care au ceru
