Ca să nu mai rămîie repetent şi anul acesta, mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa au promis tînărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai. Puţin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatîrul fiului şi nepoţelului lor.
I.L. Caragiale
Ca să nu mai rămîie repetent şi anul acesta, mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa au promis tînărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai. Puţin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatîrul fiului şi nepoţelului lor. Destul că foarte de dimineaţă, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tînărul Goe, aşteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la Bucureşti. Adevărul e că, dacă se hotărăşte cineva să asiste la o sărbătoare naţională aşa de importantă, trebuie s-o ia de dimineaţă. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe, cu un ton de comandă, zice încruntat:
– Mam’mare! De ce nu mai vine?... Eu vreau să vie! – Vine, vine acuma, puişorul mamii!, răspunde cucoana. Şi sărută pe nepoţel. Tînărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia pe pamblică: le Formidabile, şi sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Miţa, că "aşa ţin bărbaţii biletul".
– Vezi ce bine-i şade lui – zice mam’mare – cu costumul de marinel?
– Mamiţo, nu ţi-am că nu se zice marinel? – Da cum? – Marinal...
– Ei ziceţi voi cum ştiţi; eu zic cum am apucat... Vezi, că sînteţi proaste amîndouă?, întrerupe tînărul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel...
– Da cum procopsitule...? – Mariner.
Parol! Care va să zică
" – Ce e? Ce e? sar cucoanele.
– Să oprească! zbiară şi mai tare Goe, bătînd din picioare. Mi-a zburat p
