Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia: 88 morti, in urma prabusirii unui avion

Publicat in Romania Libera, duminică 14 septembrie 2008 ·

Un avion Boeing-737 al companiei Aeroflot s-a prabusit in apropiere de orasul rus Perm, din Muntii Ural, provocand moartea a 88 de persoane, a anuntat duminica dimineata compania aeriana rusa citata de Mediafax.

"Aparatul Boeing 737 transporta 82 de pasageri, dintre care sapte copii, si sase membri ai echipajului. Toate persoanele aflate la bord au murit", a anuntat Aeroflot intr-un comunicat.

"Printre victime se numara si cetateni straini, printre care noua din Azerbaidjan, cinci ucraineni, un francez, un elvetian, un leton, un american, un german, un turc si un italian", a adaugat compania.

"Cand avionul a inceput sa reduca din altitudine, a pierdut legatura, iar controlorii aerieni au pierdut contactul cu el. Avionul a fost descoperit la periferia orasului Perm, complet distrus si in flacari", se adauga in comunicat.

"Avionul decolase de pe aeroportul moscovit Seremetievo, duminica, la ora locala 01.12 (00.12 ora Romaniei)", a declarat la randul sau Irina Andrianova, purtatoare de cuvant a Ministerului pentru Situatii de Urgenta, citata de Interfax.

Cauzele accidentului nu au fost deocamdata stabilite. O sursa citata de agentia RIA Novosti a sugerat insa ca exista posibilitatea ca o problema la motor sa fi provocat un incendiu, care a generat prabusirea aparatului.

"Aparatul a luat foc si a explodat si nu exista sperante pentru gasirea vreunui supravietuitor", a anuntat agentia Itar-Tass, citand oficiali ai Ministerului pentru Situatii de Urgenta.

O sursa din cadrul acestui minister, citata de RIA Novosti, a mentionat posibilitatea ca trei persoane care si-au cumparat bilete pentru zborul 821, cu destinatia Perm, sa nu fi urcat la bord.

Deocamdata este incert daca avionul s-a prabusit intr-o zona nelocuita. O serie de oficiali au dat insa asigurari ca aparatul s-a prabusit in a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 49 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 20 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°