Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Materialele de constructii urca profiturile producatorilor, dar taie castigurile dezvoltatorilor

Publicat in Ziarul Financiar, luni 15 septembrie 2008 ·

Companiile din sectorul de materiale de constructii listate pe Bursa au inregistrat si in prima jumatate din acest an rate de crestere importante, in timp ce incetinirea vanzarilor de apartamente a condus la o stagnare a afacerilor pe segmentul de constructii.

Cifra de afaceri cumulata a celor mai importanti sase producatori de materiale de constructii de pe Bursa s-a majorat in primul semestru din acest cu 35,8%, ajungand la aproape 230 mil. lei (62,5 mil. euro). Profiturile insumate ale acelorasi companii s-au majorat in primele sase luni cu 24,2%.

Similar, cifra de afaceri cumulata a 10 firme de constructii de pe Bursa a inregistrat in aceeasi perioada o crestere de numai 2,3%, iar profiturile acestora s-au mentinut la acelasi nivel din prima jumatate a anului trecut.

Sectorul de materiale de constructii a beneficiat in prima parte din acest an de cererea mare din partea constructorilor, care a condus la o majorare cu pana la 30% a preturilor.

Acest lucru a facut ca unele companii de pe Bursa, precum Cocor Bucuresti sau Ceramica Iasi, sa aloce sume mai mari pentru investitiile pe care si le-au propus initial. Astfel, Cocor si-a suplimentat investitiile cu circa 8 mil. euro, iar Ceramica Iasi cu 4,5 mil. euro, sume destinate acoperirii cresterii preturilor la materii prime, manopera si combustibili.

Multi producatori din domeniu au anuntat in ultimul an investitii majore pentru cresterea capacitatilor de productie. Acestia spun ca odata cu punerea in functiune a noilor capacitati de productie concurenta ar putea sa se intensifice, iar marjele de profit sa se reduca, dar lucrurile sunt considerate ca fiind normale in conditiile in care pana acum era un exces mare de oferta pe piata.

"Cererea pe piata de materiale de zidarie nu mai este asa de mare ca in trecut, dar n-am resimtit o scadere a volumului de vanzari. Contin

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Rezultate finale în judeţul Mehedinţi: Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă pe primee două locuri

News.ro acum 13 minute
Marcel Ciolacu se află pe primul loc al preferinţelor în urma primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, în judeţul Mehedinţi, potrivit rezultatelor finale. Pe locul al doilea se află Nicolae Ciucă.

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum o ora
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 3 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 3 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 3 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Diana Șoșoacă, după rezultatul surpriză de la prezidențiale: „Cine sapă groapa altuia, cade primul în ea”

HotNews acum 17 minute
Europarlamentarul Diana Ivanovici Șoșoacă a publicat duminică noapte, după primul tur al alegerilor prezidențiale, un mesaj pe pagina ei de Facebook în care afirmă că decizia Curții Constituționale a României (CCR), prin care ea a fost eliminată din

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum o ora
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 3 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum o ora
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°