Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La pas cu Romanul!

Publicat in GAZETA de SUD, luni 15 septembrie 2008 ·

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a făcut spectacol în meciul de debut, în noua ediţie de campionat. În faţa unui adversar modest, HCM Roman, chimistele au zburdat pe teren, în timp ce tehnicianul Ivica Rimanic a rulat întreg lotul pe care l-a avut la dispoziţie. Doar primele două minute au fost echilibrate, după care oltencele au pus stăpânire pe joc şi în minutul 13 aveau deja un avans de şapte goluri, scor 10-3. Alexandrina Soare a cerut primul timp de odihnă, dar elevele sale nu au reuşit să echilibreze partida şi Oltchim a intrat la cabină cu un avans de zece goluri, scor 19-9. Spectatorii prezenţi în tribunele sălii „Traian“ au avut parte de alt moment de bucurie la anunţul crainicului: „La Baia Mare, HCM din localitate conduce Braşovul la pauză cu trei goluri diferenţă“.

Handbal cu zâmbetul pe buze

În partea a doua a întâlnirii, chimistele au jucat şi mai relaxat şi s-au bucurat la fiecare gol în stilul nordic pe care încearcă să-l impună Rimanic. Scorul a continuat să ia proporţii, chiar dacă formula de joc a campioanei României a suferit schimbări aproape în permanenţă. Oltchim s-a impus în final cu 39-15, după 60 de minute în care oltencele au făcut ce au vrut cu adversarele lor.

La finalul meciului, Ivica Rimanic s-a declarat mulţumit de prestaţia elevelor sale: „Nu am întâlnit un adversar puternic, dar importantă este atmosfera. Aţi văzut cum handbalistele de la Oltchim au jucat cu zâmbetul pe buze?! Asta mă bucură cel mai mult. Acest meci trebuie uitat imediat pentru că ne aşteaptă două partide extrem de dificile, la Baia Mare şi pe propriul teren, cu Rulmentul“. Chimistele i-au dedicat victoria Narcisei Lecuşanu, care a împlinit ieri 32 de ani.

Iată celelalte rezultate înregistrate în prima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin: HCM Baia Mare - Rulmentul Braşov 29-29 (16-13), Dunărea Brăi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 3 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Adi Ilie, după ce a aflat grupa României la preliminariile CM 2026: „Putem să ne luăm biletele de avion încă de acum”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Ilie, fostul mare internațional român, s-a arătat încrezător cu privire la - Mircea Lucescu, selecționerul României

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum 56 minute
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 3 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum 47 minute
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină, implicate în accident rutier în judeţul Giurgiu / Plan Roşu de Intervenţie / Două fetiţe, transportate la un spital din Capitală

News.ro acum 44 minute
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi copii au avut n

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 3 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-2°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°