Agricola Bacau, unul dintre cei mai mari producatori de carne de pasare, a continuat sa inregistreze pierderi in toate segmentele de productie a carnii si a preparatelor din carne si in cel de-al treilea trimestru al acestui an, ca urmare a inchiderii temporare a doua dintre unitatile de productie ale companiei.
"La carne de pasare productia este sub cea de anul trecut, in timp ce la preparatele din carne inregistram pierderi din cauza cresterii preturilor la materia prima cu pana la 60%", a declarat Grigore Horoi, vicepresedintele grupului de firme Agricola Bacau.
El sustine insa in continuare ca obiectivul pentru acest an al producatorului este de a obtine afaceri similare celor de anul trecut, adica de aproximativ 350 mil. lei (aproximativ 110 mil. euro).
"Analizam posibilitatea de a majora preturile cu 20-30% pana la data de 1 octombrie, deoarece nu stim daca vom mai putea vinde in conditiile de fata", spune Horoi.
Toti producatorii de mezeluri se plang de preturile mici ale produselor pe care le comercializeaza in comparatie cu cresterea continua a preturilor la materia prima. Sorin Minea, presedintele Romalimenta (Federatia Patronala Romana din Industria Alimentara) a declarat recent ca majoritatea producatorilor de preparate din carne au raportat o scadere a productiei si a profitului anul acesta fata de rezultatele obtinute in anul trecut.
Agricola Bacau a inregistrat in primul semestru al acestui an o cifra de afaceri de 110 milioane de lei (circa 30 de milioane de euro), in scadere cu 15,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul inchiderii temporare de anul trecut a fabricii de salamuri crud-uscate Salbac Dry Salami din Bacau pentru modernizari si a abatorului grupului.
Investitiile companiei se vor ridica anul acesta la aproximativ 10 mil. euro, buget care include constructia unei unitati de transformare a