Gheorghe Patrascu, noul arhitect-sef al Capitalei, spune ca Bucurestiul trebuie sa se dezvolte si pe verticala, astfel de proiecte fiind benefice pentru Capitala daca sunt situate in zone periferice sau pe malul Dambovitei.
"Nu sunt impotriva cladirilor inalte, pentru ca orasul trebuie sa se dezvolte si pe verticala, insa nu in centrul istoric si in zonele in care reglementarile urbanistice nu prevad astfel de constructii. Spre exemplu, o cladire cu un regim scazut de inaltime, dar foarte lata, blocheaza mai mult traficul decat un imobil inalt, care are prevazute suficiente locuri de parcare. Un exemplu in acest sens este orasul Frankfurt, care are foarte multe cladiri inalte insa traficul nu a fost afectat", afirma Patrascu. El l-a inlocuit pe Adrian Bold, contestat pentru ca a sprijinit dezvoltarea unor cladiri inalte in zone considerate nepotrivite.
Patrascu considera ca interesul investitorilor imobiliari a condus la dezvoltarea urbana a orasului in ultimii ani, avand in vedere ca sunt putine orase in Europa care se pot lauda cu o atractivitate atat de ridicata in randul dezvoltatorilor de profil, insa ritmul haotic de constructie trebuie oprit.
"Presiunea imobiliara este un avantaj pentru dezvoltarea orasului, insa trebuie sa existe reglementari clare, astfel incat dezvoltatorul sa stie exact ce poate sa construiasca dupa ce cumpara terenul", explica Patrascu. El a ocupat anterior functia de director general al Directiei Generale de Dezvoltare Teritoriala din cadrul Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor si a fost numit de primarul Sorin Oprescu pentru sase luni in functia de arhitect-sef al Capitalei, printr-un transfer de la minister. Dupa aceasta perioada va fi organizat un concurs la care Patrascu nu s-a decis inca daca va participa.
Gheorghe Patrascu, noul arhitect-sef al Capitalei, spune ca Bucurestiul trebuie