Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lanţ uman, destrămat de ploaie

Publicat in GAZETA de SUD, luni 15 septembrie 2008 ·

Zeci de oameni au format sâmbătă, în Piaţa Prefecturii din Craiova, un lanţ uman pentru a atrage atenţia populaţiei asupra importanţei cunoaşterii tehnicilor de prim ajutor în caz de accidente. La eveniment au participat voluntari ai Crucii Roşii, filiala Dolj, şi trecători care şi-au dat mâna câteva minute pentru a marca Ziua Mondială a Primului Ajutor, care se aniversează pe 13 septembrie. „Este un mod de a atrage atenţia lumii asupra importanţei cunoaşterii regulilor de prim ajutor, în condiţiile în care dezastrele naturale, în special inundaţiile, au devenit o obişnuinţă“, a declarat Maria Vintilă, directoarea Crucii Roşii Dolj. În ciuda mesajului generos şi a încercărilor de a-i antrena pe trecători în acţiunile voluntarilor, manifestarea nu a avut efectul scontat. La formarea lanţului uman au participat doar câteva zeci de persoane, în loc de sute, cum se aşteptau organizatorii. Din cauza vremii urâte, foarte puţini oameni au venit sâmbătă la amiază în centrul Craiovei. „Primul Ajutor pentru Viaţă“ a fost o acţiune comună a tuturor Societăţilor Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din lume, care s-a desfăşurat în acelaşi timp în toate colţurile lumii. Crucea Roşie este singura instituţie autorizată să organizeze cursuri de prim ajutor pentru persoane fizice sau juridice, având la nivel mondial o experienţă de peste 130 de ani în acordarea primului ajutor. Numai anul trecut, Crucea Roşie a acordat asistenţă paramedicală la peste 5.000 de persoane. De asemenea, peste 2.500 de persoane au absolvit cursurile de prim ajutor şi mai mult de 1.000 au participat la cursurile de surori, validate de Crucea Roşie. Zeci de oameni au format sâmbătă, în Piaţa Prefecturii din Craiova, un lanţ uman pentru a atrage atenţia populaţiei asupra importanţei cunoaşterii tehnicilor de prim ajutor în caz de accidente. La eveniment au participat voluntari ai Crucii Roşii, filiala D

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 24 minute
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 52 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°