Militarii au defilat şi au prezentat atât dotările noi, cât şi pe cele vechi
Ziua Pompierilor a fost sărbătorită cu mult fast şi la Braşov. Oficialităţi locale şi nu numai au fost prezente la eveniment, care, în ciuda vremii nefavorabile, a atras atenţia multor braşoveni ce au asistat la paradă şi au fost curioşi să vadă tehnica de intervenţie a pompierilor. „S-au împlinit 160 de ani de la luptele din Dealul Spirii. Este ziua cea mai importantă pentru Pompierii României. Noi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov am sărbătorit aşa cum se cuvine această zi. La manifestări au fost invitate oficialităţile oraşului, colaboratorii din judeţ. Am prezentat tehnica de luptă nouă şi cea veche cu care s-a luptat în urmă cu foarte multă vreme şi am defilat”, a declarat Stelian Rechiţean şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov . La nivel naţional, Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a avansat, în gradul imediat următor 110 ofiţeri pompieri. Bătălia din Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848, reprezintă actul eroic al pompierilor militari în apărarea Revoluţiei de la 1848 şi prima afirmare patriotică a calităţilor morale şi de luptă ale ostaşilor tinerei armate române moderne. Încleştarea celor 150 de pompieri, dintre care 50 şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă, cu trupele otomane, superioare numeric, venite în Bucureşti să pună capăt revoluţiei paşoptiste a devenit şi simbol al luptei pentru libertate şi independenţă naţională a poporului român Militarii au defilat şi au prezentat atât dotările noi, cât şi pe cele vechi
Ziua Pompierilor a fost sărbătorită cu mult fast şi la Braşov. Oficialităţi locale şi nu numai au fost prezente la eveniment, care, în ciuda vremii nefavorabile, a atras atenţia multor braşoveni ce au asistat la paradă şi au fost curioşi să vadă tehnica de intervenţie a