O bătaie între români şi sud-americani s-a lăsat ieri cu reţinerea a 26 de persoane, toate de origine străină, în staţia de tren Puente Alcocer (Madrid). Se pare că totul a
O bătaie între români şi sud-americani s-a lăsat ieri cu reţinerea a 26 de persoane, toate de origine străină, în staţia de tren Puente Alcocer (Madrid). Se pare că totul a început când doi români, însoţiţi de prietenele lor de origine sud-americană, au intrat într-un vagon al trenului care se deplasa dinspre Humanes spre Mostoles. În tren se aflau mai multe persoane de origine sud-americană şi cele două tabere au intrat în conflict.
Nu se cunoaşte încă motivul altercaţiei. Cert este că la ora 6.35, serviciul de siguranţă de la Renfe a alertat poliţia, care a intervenit în forţă şi a aplanat conflictul, reţinându-i pe toţi cei implicaţi. Cei doi români au fost răniţi, prezentând în special tăieturi de cuţit. Unul dintre sud-americani a avut şi el nevoie de intervenţia medicilor, prezentând mai multe vânătăi.
Dintre cele 26 de persoane implicate, 14 erau minori, 12 fiind columbieni (printre care patru fete), un ecuadorian şi un bolivian. Celelalte 12 persoane, erau adulte. Două erau de origine română, patru de cetăţenie ecuadoriană şi cinci persoane din Columbia, printre care şi o fată.