Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ike, primele victime în Texas

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 15 septembrie 2008 ·

Cinci oameni au murit în staţiunea balneară americană Galveston, din Texas, au anunţat ieri seară responsabili locali, citaţi de AFP. Sursa: Reuters Bilanţul iniţial se ridica la trei morţi, conform primăriei oraşului, la mai mult de 48 de ore după ce furtuna ajunsese pe coastele golfului Mexic.   Galveston, construit pe o fâşie îngustă de pământ între lagună şi mare, a fost lovit în plin de uragan.   O purtătoare de cuvânt a primăriei, Alicia Cahill, a spus că autorităţile aşteaptă un raport medical pentru a şti dacă aceşti oameni au fost ucişi de uragan.   Venit la Galveston, secretarul american pentru Securitate naţională, Michael Chertoff, a spus că bilanţul victimelor ar putea să crească în orele următoare.   Conform primăriei, aproximativ 2.500 de persoane sinistrate au fost evacuate cu autocarul şi duse în adăposturi de urgenţă din San-Antonio şi Austin, două oraşe din Texas.   Mai mult de 20.000 de locuitori dintre cei 58.000 câţi numără Galveston-ul au rămas în oraş în timpul furtunii ce a depăşit uneori 200 km/h. Ei nu au putut sau nu au vrut să se supună ordinului de evacuare obligatorie landat de autorităţi.   Celor cărora au plecat li s-a interzis să se întoarcă până când se va da drumul din nou la apă şi la electricitate, ambele tăiate în oraş, ceea ce ar putea dura o lună, conform primăriei.

Cititi si:   Uraganul Ike a lovit în plin statul american Texas

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 4 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 2 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 4 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Scrisoarea lui Napoleon despre arestarea Papei Pius al VII-lea, vândură la licitaţie în Franţa cu 26.360 de euro

News.ro acum 3 ore
O scrisoare în care Napoleon îşi simula dezaprobarea faţă de arestarea Papei Pius al VII-lea, după ce a ordonat-o, a fost vândută cu 26.360 de euro la licitaţie, la Fontainebleau, duminică, anunţă casa Osenat, care a organizat-o, relatează AFP. O ad

Cinci țări europene sunt pregătite să renunțe la interdicția privind minele tereste / Organizațiile pentru drepturile omului: „Este ca o lovitură în față”

G4Media acum o ora
Organizațiile pentru drepturile omului și-au exprimat îngrijorarea și au avertizat asupra unui „teren alunecos” în privința reacceptării uneia dintre cele mai periculoase arme din lume, după ce cinci țări europene au anunțat că intenționează să se r

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 9 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

7°/17°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°