Pentru a patra şedinţă consecutiv, acţiunile companiilor listate la BVB au fost marcate de scăderi Deşi mai reduse ca amploare, scăderile nu au ocolit nici în ultima şedinţă a
Pentru a patra şedinţă consecutiv, acţiunile companiilor listate la BVB au fost marcate de scăderi
Deşi mai reduse ca amploare, scăderile nu au ocolit nici în ultima şedinţă a săptămânii piaţa de la Bucureşti. Cele mai afectate au fost acţiunile SIF.
Indicele general al bursei s-a depreciat vineri cu 0,59%, deşi în prima parte a şedinţei piaţa dădea semne de revenire.
"Investitorii mici sunt cei care fac piaţa, iar preţurile scad pe volume mici de tranzacţionare. În continuare, sentimentul este pesimist, bani nu prea mai sunt în piaţă şi majoritatea investitorilor aşteaptă un semnal pozitiv din afara României pentru a intra la tranzacţionare", a declarat pentru Mediafax Adrian Tod, director de operaţiuni la Rombell Securities. Valoarea tranzacţiilor a urcat la 12,6 milioane de euro.
SIF-urile, în plan secund
Acţiunile celor mai lichide companii au pierdut, în medie, 0,38% faţă de sesiunea precedentă, iar acţiunile societăţilor de investiţii financiare (SIF) s-au ieftinit cu încă un punct procentual.
Tranzacţiile cu acţiuni SIF nu au reuşit să cumuleze decât 3,15 milioane de lei, devenind, practic, invizibile din clasamentul rulajelor.
Tranzacţiile cu titlurile SIF Transilvania au însumat 858.000 de lei, cel mai mare rulaj dintre acţiunile SIF-urilor.
Titlurile SIF Moldova şi SIF Oltenia au avut lichidităţi apropiate, de 641.000 de lei, respectiv 620.000 de lei.
Transferurile cu titlurile SIF Banat-Crişana au cumulat 588.000 de lei, iar rulajul acţiunilor SIF Muntenia a fost de 433.000 de lei, cel mai redus de la această categorie.
Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au fost cele mai lichide din piaţă, cumulând un total