Florin Călinescu îmi spunea că totul are o limită (care în cazul lui a fost depăşită) şi că la mitocănie trebuie să răspunzi cu mitocănie. În plus, el are avantajul ca, pe lîngă golăniile pe care ştie să le folosească la fel de iscusit ca orice neam prost ajuns om politic şi de stat, să stea aşezat temeinic pe un munte de ironie şi o bibliotecă de cărţi citite; d-alea scrise, nu cu poze ori de colorat.
"Jignirea pe care mi-a adus-o cetăţeanul Băsescu e, dacă vreţi, motorul demersului meu de a mă gîndi serios să intru în politică." Cuvintele, rostite apăsat într-un interviu acordat ziarului Adevărul, aparţin actorului-realizator de televiziune Florin Călinescu, iar jignirea la care acesta face referire – "defunctul" – a fost rostită într-un discurs televizat în direct al şefului statului.
Vorbirea, îmi amintesc cu neplăcere, dar cu destulă detaşare, mă avea pe mine, "tonomatul cu ieuro", ca fals personaj pricipal al furiilor greu de stăvilit ale lui Traian Băsescu, iar pe directorul Teatrului Mic îl conţinea la anexe.
Tot noianul de jigniri se adresa, de fapt, mogulilor media, oligarhilor autohtoni care-l scot din minţi pe preşedintele României fiindcă au acumulat atîta putere încît îşi permit să nu bată din călcîie, a subordonare, în faţa celui mai uninominal ales din ţară.
Cel mult, din motive pe care nici nu mă obosesc a le detalia, aceştia – indiferent că-i cheamă Vîntu, Voiculescu, Patriciu sau Sîrbu – negociază armistiţii, dar niciodată nu pun capul în pămînt a vasalitate. Pentru simplul motiv că proprietarii de media de astăzi sînt mult prea puternici şi mult prea bine ancoraţi în sistemul relaţional economico-politic pentru a putea fi aduşi în lesă la ordinul stăpînului.
Fostul megastar al perioadei de aur a trustului Pro este, alături de colegul meu Marius Tucă, precursor a ceea ce a aj
