BRĂILEANUL CU 13 VIEŢI
În gura lui, “Un fleac. M-au ciuruit!” nu sună a replică de film. Pentru că, efectiv, l-au ciuruit la Revoluţie cu 12 gloanţe care i-au luat la tocat trupul. Cine? Teroriştii! Care terorişti? Asta nu a aflat şi nici nu crede că o să afle vreodată. De fapt, nici nu-l mai interesează, fiindcă tot ce vrea acum este să scape de amintirea anilor de suferinţă care au urmat celor cîteva minute de coşmar din seara de Ajun a lui decembrie 1989.
BRĂILEANUL CU 13 VIEŢI
În gura lui, “Un fleac. M-au ciuruit!” nu sună a replică de film. Pentru că, efectiv, l-au ciuruit la Revoluţie cu 12 gloanţe care i-au luat la tocat trupul. Cine? Teroriştii! Care terorişti? Asta nu a aflat şi nici nu crede că o să afle vreodată. De fapt, nici nu-l mai interesează, fiindcă tot ce vrea acum este să scape de amintirea anilor de suferinţă care au urmat celor cîteva minute de coşmar din seara de Ajun a lui decembrie 1989.
La Revoluţie, Vasilică Radu avea 21 de ani şi lucra ca mecanic la Şantierul Naval din Brăila. La 24 decembrie, după ce fuga lui Ceauşescu a declanşat nebunia focurilor de armă trase din toate părţile, a fost trimis să apere primăria oraşului împreună cu 12 colegi din Gărzile Patriotice. Au plecat din întreprindere într-o autoutilitară TV, sub comanda unui maior de Armată. Pe la 18:30, aproape ajunseseră la destinaţie, cînd asupra lor s-a dezlănţuit iadul.
“Glonţul doare ca dracul”“Au început să tragă în noi din toate direcţiile, fără nici o somaţie, fără nimic. În dubă, toată lumea intrase în panică şi ţipa. Eu urcasem ultimul şi, fiind cel mai aproape de uşă, am încercat instinctiv să ies afară şi să fug. N-am apucat să fac nici un pas, fiindcă au început să mă lovească gloanţele unul după altul. Ştiu doar că eram căzut pe asfalt şi că încercam să mă tîrăsc în spatele dubei, urlînd: «Nu mai trageţi! N
