El - fotbalist, ea - învăţătoare. Aşa a început, pe culoarele universităţii, o minunată poveste de dragoste, care a adunat până acum 26 de ani „frumoşi şi grei“, după cum povesteşte astăzi Silvia, soţia cunoscutului fotbalist Sorin Cîrţu.
Era în ’80. Februarie şi o zi agitată de sesiune. O studentă la Ştiinţele Naturii şi un student la Ştiinţe Economice. S-au zărit în aceeaşi secundă, pe culoarul universităţii. Ea i-a remarcat ochii neobişnuit de mari, de un albastru intens. Lui i-a plăcut întreaga ei înfăţişare, tânără şi ingenuă. Deşi nici unul nu a îndrăznit să facă primul pas, s-au ţinut minte însă.
Ca un făcut, s-au „ciocnit“ de atunci aproape zilnic, cel mai adesea în barul universităţii, loc foarte frecventat de tineri pe atunci. Nici acolo însă nu s-au întrecut în acte curajoase. Şi totuşi, pe la sfârşitul lui februarie, când febra examenelor s-a topit, Silvia şi Sorin au reuşit să schimbe două vorbe. Cât de un număr de telefon.
„Ne-am întâlnit într-un restaurant, la un prieten comun. El ne-a făcut cunoştinţă. Pe atunci nu ştiam cine e Cîrţu. Eu venisem doar de un an din Severin, aşa că nu cunoşteam vedetele momentului. Cât despre fotbal, nu aveam habar. Dar mi-a plăcut de la prima vedere şi astfel i-am cerut amicului numărul de telefon al lui Sorin. Ulterior, am aflat că era fotbalist la Universitatea.
Am fost destul de rezervată o vreme... Până la urmă, tot eu am făcut primul pas. Dar nu chiar imediat“, zâmbeşte Silvia Cîrţu, amintindu-şi fluturaşii care-i agitau stomacul în anii tinereţii.
„L-am sunat prin martie - începuse campionatul şi el a suferit un accident. M-am gândit că era cel mai bun moment să-i vorbesc, să-l consolez“, râde ea.
Un 13 norocos
Au urmat, desigur, întâlnirile, cu timidul ţinut de mână la cinema şi citronadele lungi la cofetărie. Deşi era îndrăgostită lulea, Silvia nu a vrut să se a
