Amanda Palmer - Who Killed Amanda Palmer
[Roadrunner Records; 2008]
The Dresden Dolls este o trupa americana al carei sound poate fi descris pe scurt ca "tipa isterica la pian; tip meserias la tobe". Teritoriul lor se intinde de la un sunet de concert de ateneu, interpretat de o punkerita, la un sunet de spectacol vodevil de la inceputul sec. XX, cu o doamna stilata in rol principal. Variatia este data de versatilitatea vocii Amandei Palmer: pe Delilah (Yes, Virginia... - 2006) sopteste suav; pe Girl Anachronism (The Dresden Dolls - 2003) este o nevrotica neintegrata social. Farmecul ei sta in imbinarea dintre versurile sincere, sexualitatea nerusinata si atitudinea punk. Tobosarul Brian Viglione este precis ca un ceas elvetian, fie ca accentueaza usor sau se dezlantuie ca o baterie din al doilea razboi mondial.
Debutul solo al Amandei reduce din tragicomic in favoarea unui ton mai... sa zicem "matur". Ce inseamna asta de fapt este ca fiecare piesa pare cantata de o singura persoana. Amanda este ori maniaca, ori depresiva, dar niciodata ambele in acelasi timp, ceva la ordinea zilei in discografia Dresden Dolls. Tema principala a albumului este neimplinirea - in dragoste, desigur.
[Amanda Palmer] combina punk rock-ul cu cabaret, canta despre transsexuali si exploreaza deceptiile complexe pe care alcoolicii le traiesc zilnic. Blender magazine Ce o impiedica pe femeia asta sa-si gaseasca perechea este in primul rand felul ei de a fi. Asta ne e clar cand spune "I'm not gonna live my life / On one side of an ampersand" si un pic mai tarziu, "I ain't gonna die for you / You know I ain't no Juliet" (Ampersand).
Individualismul ii este o sabie cu doua taisuri: sigur ca nu innebuneste, dar in cele din urma inabilitatea de a se implica emotional o mentine in singuratate.
In afara de individualism, ce o mai sapa pe Aman
