Procesul prin care liderul PC, Dan Voiculescu, contesta verdictul de politie politica dat de CNSAS in august 2006 s-a reluat, marti, la Tribunalul Bucuresti cu o noua aminare, care ar putea reintoarce cauza la Curtea Constitutionala. Avocatul lui Voiculescu, Calin Andrei Zamfirescu, socrul ministrului justitiei, a ridicat o exceptie de neconstitutionalitate vizind eventuala incalcare a dreptului cetatenilor de a fi egali in fata justitiei. Este pentru a doua oara in ultimii doi ani cind Voiculescu amina procesul cu CNSAS, care a decis ca liderul PC a facut politie politica sub numele de cod "Felix".
Dosarul in care Dan Voiculescu contesta decizia de politie politica s-a reluat marti, iar
avocatul liderului PC, Calin Andrei Zamfirescu, socrul ministrului justitiei, Catalin Predoiu, a ridicat exceptia de neconstitutionalitate vizind articolul 34 din Ordonanta de Urgenta 24/2008, referitor la faptul ca acest gen de cauze se solutioneaza doar de catre Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Bucuresti. In plus, avocatul a cerut Tribunalului sa sesizeze Curtea Constitutionala pentru a constata o eventuala incalcare a dreptului cetatenilor de a fi egali in fata justitiei
Pronuntarea a fost aminata pina joi, pentru a da timp reprezentantului CNSAS sa depuna concluzii scrise cu privire la aceste cereri.
Surse din CNSAS au spus pentru HotNews.ro ca in alte patru cauze identice, instanta a acceptat judecarea pe fond, dosarul Voiculescu- Felix fiind exceptia de la regula. " E clar ca judecatorii folosesc dubla masura", au declarat sursele citate.
Juristii contactati de HotNews.ro sint sceptici in ce priveste sansele ca procesul Voiculescu sa continue. Probabil Tribunalul Bucuresti va trimite exceptiile ridicate la Curtea Constitutionala si procesul se va suspenda din nou. " Mai rau, spun sursele HotNews.ro, exista posib