Dupa patru succese consecutive, Sageata Stejaru a incheiat la egalitate, 0-0, partida disputata simbata pe teren propriu in compania uneia dintre formatiile care, pina in aceasta runda nu acumulase nici un punct, CS Navodari. Antrenorul nou promovatei, Sageata Stejaru, Sevastian Iovanescu, nu a putut beneficia de serviciile lui Adrian Pitu, care s-a accidentat in saptamina premergatoare acestui joc. Cu toate ca a remizat in acest meci, formatia din Stejaru se mentine pe primul loc in seria a doua.
In afara de remizele de la Ovidiu si Stejaru si de victoria din deplasare obtinuta de Callatis la Inter-Gaz, celelalte partide s-au incheiat cu victorii ale gazdelor.
CF Braila a sperat pina in minutul 70 intr-un rezultat bun la satelitul Rapidului, insa jucatorii oaspeti nu au avut aceeasi prestatie pina la fianalul partidei si bucurestenii au intors rezultatul in favoarea lor.
"E frustrant sa conduci mai bine de o ora si apoi sa pierzi. Nu avem un nivel de joc constant. Alternam momentele bune cu cele slabe, iar daca atunci cind presezi si conduci ostilitatile in teren nu perforezi poarta, se poate intimpla ca in acest joc. Oricum, acest insucces, din punctul meu de vedere este apanajul tineretii si implicit al lipsei de experienta a lotului nostru. Insa s-a mai intimplat un lucru nedorit. La pauza Bogos a acuzat dureri in zona inghinalilor, Plesa a resimtit o lovitura si nu a mai putut continua, iar rezervele, deocamdata nu se ridica la nivelul titularilor. Insa, in afara de toate aceste probleme ale noastre trebuie sa recunoastem ca am intilnit cel mai puternic adversar din acest tur de campionat", a declarat Mihai Ciobanu, antrenorul principal al CF Braila.
Viitoarea adversara a brailenilor, Farul II, a cistigat cu 2-0 derby-ul local cu Portul si tot cu acelasi scor s-a impus Dunarea Calarasi in fata Politehnicii Galati. @N_P