Francezul Gilles Simon a devenit primul jucător care s-a impus de două ori la BCR Open România, după ce a dispus în ultimul act, în două seturi, scor 6-3, 6-4, de spaniolul Carlos Moya. În ediţia precedentă, jucătorul din Hexagon îl învinsese în finală pe Victor Hănescu. „Cu siguranţă, acesta a fost cel mai bun meci al meu din ultimul timp. Am jucat foarte bine. Ştiam că e foarte important să returnez bine în faţa lui Moya. M-am simţit bine pe teren şi sunt fericit pentru rezultat. Mă bucur că am reuşit să-mi apăr trofeul câştigat anul trecut. Acum o să-mi iau câteva zile libere şi apoi o să încep să mă pregătesc pentru sezonul de sală. Următorul turneu la care o să joc va fi la Metz“, a spus tenismanul francez, care după victoria obţinută la Bucureşti a urcat pe locul 12 în clasamentul Race, fiind la 48 de puncte de locul opt, ultimul care duce la Turneul Campionilor de la Shanghai.
Trofeul de la Bucureşti este al treilea al sezonului pentru Simon, după cele de la Indianapolis şi Casablanca. În total, francezul are cinci titluri ATP câştigate în întreaga sa carieră. La rândul său, ibericul Carlos Moya, care a irosit şansa de a se impune în premieră la Bucureşti, după ce în urmă cu 12 ani a mai pierdut o finală, a recunoscut valoarea adversarului său din finală. „Nu am reuşit să simt mingile foarte bine. Condiţiile au fost diferite, iar mingile au fost grele. A fost foarte dificil pentru mine să-l plimb pe Simon, care a jucat foarte bine. Este foarte dificil să baţi un jucător ca el“, a afirmat Moya, care nu a reuşit să câştige nici un trofeu la simplu în acest sezon.
În proba de dublu, perechea franceză Nicolas Devilder/Paul-Henri Mathieu s-a impus în finală, cu scorul de 7-6 (7/4), 6-7 (9-11), 22-20, în faţa cuplului polonez Mariusz Fyrstenberg/Marcin Matkowski.
Spectacol înainte
de finală
Înaintea finalei BCR Open România a av