» De mai bine de 15 ani, institutia nu a mai angajat nici un om in plus.
» Politistii spun ca abia fac fata traficului din timpul verii.
Pentru politistii rutieri din Ialomita, jumatatea lunii septembrie inseamna timpul bilantului. Pentru multi, sezonul estival inseamna munca in plus, de multe ori pe aceiasi bani. Aceasta este si povestea oamenilor legii din Ialomita. Politia Rutiera Ialomita are aceeasi schema de personal din 1992-1994. De atunci, nu au mai fost angajati oameni, desi volumul de munca a crescut simtitor. "Aceasta schema nu a mai fost modificata de mai bine de 15 ani, desi parcul auto si infrastructura rutiera s-au dezvoltat foarte mult", a declarat Calin Mandica, adjunctul IPJ Ialomita.
60 de politisti la 1.300 km
In ultimii ani, numarul autoturismelor a crescut simtitor. Politistii ialomiteni abia daca fac fata avalansei de masini. Lucreaza in ture dese, chem ajutoare de la politia rurala, dar tot nu reusesc sa acopere necesarul. S-au plans de multe ori la sefi, iar sefii la minister de aceasta situatie, dar totul a ramas la nivel de promisiune. Sezonul estival inseamna un plus de munca pentru oamenii legi. Asta pentru ca, vara, Ialomita este unul dintre cele mai tranzitate judete.
"Ne rugam de ei sa vina, sa stea peste program. Practic, ne rugam de ei, pentru ca parghii legale nu avem. Sunt si ei oameni, au dreptul la libere, dar nu avem ce face. Le dam si noi premiere pentru a-i stimula. Dar avem si cazuri care nu inteleg situatia si nu vin", a adaugat comisarul Calin Mandica.
Practic, comisarul recunoaste ca trebuie sa ii convinga pe fiecare dintre politisti sa stea mai mult timp la munca, sa puna practic familia pe locul 2. Pentru politistii ialomiteni, importante nu sunt sanctiunile, ci actiunile de prevenire, prin care incearca sa ii disciplineze pe soferi. Dar acest lucru e tot mai