Cu un milion de abonati, publicatia americana The Wall Street Journal pregateste o relansare a site-ului, utilizatorii urmand sa beneficieze de o viteza de navigare imbunatatita, o sectiune dedicata comunitatii online si un continut informational mai bogat, anunta brandrepublic.com.
Abonatii www.wsj.com vor avea acces la continut premium, respectiv mai multe informatii in sectiuni precum “What’s News” si “Heard on the Street”.
Toti utilizatorii vor beneficia in continuare de acces gratuit la informatii din politica, sport, calatorii, moda, bloguri, continut video, gastronomie, grafica interactiva si materiale din cadrul publicatiei glossy lansate de WSJ.
De asemenea, materialele Wall Street Journal vor putea fi accesate si pe telefoanele mobile tip BlackBerry.
Abonatii WSJ.com vor putea accesa si sectiunea “Journal Community”, unde vor putea comenta articolele publicate sau vor beneficia de raspunsurile unor experti in domenii diferite.
“Scopul acestei relansari a site-ului Wall Street Journal a fost foarte bine determinat – sa le oferim cititorilor nostri un acces facil si pe intelesul fiecaruia la stiri si informatii, in paralel cu dezvoltarea unei platforme unice pentru ca mesajele publicitare sa penetreze o audienta digitala cat mai mare”, a spus Gordon McLeod, director al departamentului de dezvoltare online.
Relansarea variantei online a publicatiei vine in contextul in care The Wall Street Journal a inregistrat o crestere spectaculoasa a traficului, cu 84% mai mare fata de 2007, respectiv 112% comparativ cu anul 2006, potrivit datelor furnizate de Omniture.