Zeci de locuri de muncă în domeniul imobiliar au fost scoase ieri pe piaţă, însă, în ciuda câştigurilor frumoase anunţate - între 500 şi 3.500 de euro -, candidaţii nu s-au înghesuit.
Primul târg de joburi în imobiliare, organizat la Hotel Novotel din Capitală, de compania imobiliară Century 21 (care include peste 8.800 de agenţii, cu peste 145.000 de brokeri şi agenţi imobiliari, ce activează în 60 de ţări), a avut foarte puţini vizitatori, pe fondul zvonurilor despre căderea pieţei imobiliare şi a închiderii mai multor agenţii.
Cei care au venit, totuşi, au avut la dispoziţie joburi pentru care nu se cere deloc experienţă (agent imobiliar), sau între doi şi patru ani vechime (consilier imobiliar) ori peste cinci ani de lucru în management şi imobiliare (manager de agenţie). Locurile de muncă scoase la concurs au fost pentru Bucureşti, Arad, Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Sibiu şi Timişoara.