Crizele economice au o trasatura comuna, dovedita istoric, ce ajuta lumea sa nu innebuneasca de tot: vin si trec. Drama este ca desi trec, unele repede, altele incet, in cativa ani chiar, lasa in urma lor mai multe falimente, mai mult somaj, mai multa saracie si mai multa suferinta.
Dupa Al Doilea Razboi Mondial, americanii au trecut prin mai multe crize, unele lungi, altele scurte, cu urmari grave sau mai putin grave. Semnificativ este faptul ca, in vremuri de criza, desi apareau numeroase studii care dadeau o importanta exagerata curbelor de descrestere, societatea in ansamblu nu se lasa descurajata. Desi americanii se trezeau, dintr-o data, cu valuri de inflatie si somaj, fiind nevoiti sa munceasca mai mult si sa castige mai putin, caci salariile reale erau reduse drastic de inflatie, nu disperau.
Criza actuala, izbucnita in vara lui 2007 si care continua, pare a fi insa mai cumplita decat celelalte. Mai ales dupa rabufnirea puternica de zilele trecute, intr-un moment in care parea ca lucrurile se calmeaza, pe fondul unor cifre ceva mai optimiste privind cresterea economica din SUA. Si pe neasteptate o stire a facut explozie. O explozie mai puternica decat cele precedente: Bear Stearns, Freddie Mac, Fannie Mae. Acum era vorba despre Merrill Lynch, o uriasa banca de investitii care intrase in deriva si a fost salvata, in ultima instanta, de Bank of America. Si de Lehman Brothers, de asemenea o mare banca de investitii, in pericol sa se scufunde si ea, care a strigat dupa ajutor.
In crizele precedente, ma refer la cele de dupa Al Doilea Razboi Mondial, americanii au mizat pe piete. Chiar daca pietele gresisera grav si erorile lor au provocat crizele. Fiindca si pietele gresesc. Ei bine, cu rare exceptii, pietele au fost lasate sa-si repare singure greselile. Increderea in ele fiind nelimitata.
De altfel, in toti acesti ani, americanii au int