„Beţia de cuvinte la 1934“ ar putea fi subtitlul primului volum al lui N. Steinhardt, semnat cu pseudonimul Antisthius şi descriptiv ca o fişă clinică.

Despărţirea junelui autor de tânăra generaţie din care, formal, face parte se observă încă din startul cărţii „În genul... tinerilor“ (reeditată la Polirom). Ironii devastatoare la adresa colegilor de generaţie şi a unor nume consacrate de pe scena literară autohtonă avem şi în „Nu“ al lui Eugen Ionescu, apărut tot în 1934. Ionescu e însă în război cu toată lumea, inclusiv cu propriile teze. În comparaţie cu acest sofist sclipitor, mai tânărul Steinhardt este un spirit mai conservator şi mai constructiv. Săgeţile otrăvite pe care le lansează vizează ţinte precise, pentru a apăra nişte valori sociale şi instituţionale burgheze.

Steinhardt ar vrea, precum altădată Maiorescu, să blocheze o direcţie considerată dubioasă. El e un adept convins al liberalismului clasic, raţionalist şi burghez. Jură pe conservatorismul englez şi rejectează naţionalismul ortodoxist şi colectivismul socialist. Politically speaking este împotriva extremei drepte şi a extremei stângi, care vor fascina segmente tot mai mari din tinerimea intelectuală a epocii.

Dacă modernitatea şi avangarda fac din clasa dominantă în epoca interbelică un sac de box, măturând instituţiile care ţin societatea, apărătorul acestor instituţii obţine, prin îngro- şare, o imagine caricaturală a tinerimii române de stânga-dreapta. Sunt parodiaţi capii generaţ iei „bombastice“: Eliade, cu voiajul lui iniţiatic în India, şi Comarnescu, homo americanus... E imitat Cioran, cu disperările sale abisal-stilizate, iar Noica e contemplat în plimbările lui filosofico-matematice pe Bulevardul Formelor Pure. Versurile scandaloase ale lui Bogza primesc o replică savuroasă.

Din păcate, această carte delicioasă a avut parte de o recept