A deschis anul şcolar, pe 15 septembrie, cu basmul lui Amiază Împărat. Ieri, ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, a recidivat.

Copiii de la Grădiniţa nr. 122 au aflat aventurile lui Nică a lui Ştefan al Petrei din gura ministrului. Chiar dacă au ascultat cu interes povestea, viitorii alegători ai ţării nu au fost prea lămuriţi cine e şi de ce a venit „nenea“. „Tu ştii cum îl cheamă pe omul ăsta?“, o întreabă o fetiţă blondă şi vorbăreaţă pe prietena ei, care ridică din umeri. Deşi i-a plăcut istorisirea, micuţa ar fi vrut să asculte „Punguţa cu doi bani“. Povestea a fost însă aleasă de educatoare şi i s-a potrivit ca unsă viitorului candidat la alegerile parlamentare pentru un colegiu din Iaşi: „Amintiri din copilărie“, de Ion Creangă.

Înghesuit pe un scăunel de-o şchioapă, cu cartea pe genunchi, Adomniţei s-a văzut nevoit să oprească de multe ori firul povestirii pentru a le explica micuţilor regionalismele. De data asta, copiii, ameţiţi de bliţuri şi de camerele de luat vederi, nu l-au mai pus pe ministru în dificultate. Adomniţei a răspuns corect la toate întrebările pe care le-a pus, nu ca în cazul steluţelor de pe steagul UE. „Ştiţi ce e aia cofă?“. „Nuuu“, răspunde asistenţa, dând ocazia ministrului să explice - „un vas mare de lemn“. Acelaşi protocol are loc şi pentru cuvântul „dobe“, care este tradus prin „tobe“.

De la Nică la maşina de spălat

Povestea continuă poticnit, întreruptă de explicaţii. „Fetele care nălbeau pânza, de fapt, o spălau. Atunci nu existau maşini de spălat“, îi lămureşte Adomniţei pe copii. Şi chiar dacă fetele din copilăria lui Creangă nu dispuneau de tehnologia pe care o folosesc astăzi mamele lor, iar Nică nu avea nici iPod, nici computer, copiii se simt solidari cu personajul Amintirilor. „Şi eu m-am scăldat când am fost la mare!“, se mândreşte o fetiţă.

Încrezător în