Parlamentul Romaniei a declarat razboi total Comisiei Europene, dupa ce senatorii PSD, PNL, PC si PRM au decis ca numirea procurorilor sefi ai DNA, DIICOT si Parchetului Curtii Supreme va fi facuta de catre CSM, la propunerea Ministerului Justitiei.
Legea ii ia presedintelui tarii o prerogativa extrem de importanta si vine la numai trei luni dupa ce Comisia Europeana solicita in mod expres ca procedura sa nu fie modificata.
Bruxelles-ul stie foarte bine ca motivul acestei modificari, pusa la cale de ceva vreme, este unul singur: seful DNA, cosmarul de zi si noapte al preacinstitilor politicieni romani, trebuie sa fie unul prietenos cu marii corupti. Decizia lor nu are niciun alt fundament teoretic. Este o lege autentica de autoprotectie vinovata.
Sigur, legea votata marti de Senat mai trebuie promulgata de presedinte inainte de a intra in vigoare. Cu siguranta presedintele o va refuza si, la fel de sigur, legea va ajunge la Curtea Constitutionala, unde, dupa cum bine stim, totul este posibil.
Dar si sa fie salvata de Curte, legea nu va intra probabil in vigoare inainte de alegeri, iar dupa acestea, cine stie cine care va fi majoritatea parlamentara si ce decizii va lua ea.
Semnalul catre Bruxelles este insa dezastruos, dupa cum recunoaste insusi ministrul Justitiei: "Chestiunea modificarii procedurii de numire a procurorilor trebuie privita prin prisma raportului pe justitie al Comisiei Europene, care mentioneaza stabilitatea cadrului legislativ si institutional al Ministerului Public drept criterii de apreciere ale indeplinirii benchmark-urilor. Personal, in concluzie, nu cred ca este cel mai bun moment pentru o astfel de modificare",
Numirea procurorilor, inclusiv cei sefi, de catre presedinte are o logica. El este personalitatea cu cea mai mare autoritate publica, data de numarul foarte mare d