Unul dintre cei mai mari chitarişti ai secolului al XX-lea, Al Di Meola a venit pentru a doua oară în România, propunând o incitantă formulă acustică, simplă, dar cu multe disponibilităţi,

Unul dintre cei mai mari chitarişti ai secolului al XX-lea, Al Di Meola a venit pentru a doua oară în România, propunând o incitantă formulă acustică, simplă, dar cu multe disponibilităţi, specifică pentru world music şi nu pentru jazz : două chitare, acordeon şi percuţie.

Omuzică de frontieră, complexă, pendulând între jazz şi world music - cu un pronunţat accent pentru cea de-a doua orientare - este oferta făcută de Al Di Meola publicului bucureştean.

Miile de spectatori prezenţi la Sala Palatului (sala a fost aproape plină) au venit pentru chitaristul virtuoz, pentru cel pe care-l ascultau fascinaţi în discurile sale din anii `70 sau `80 sau în popularul "Friday Night in San Francisco" (1980), realizat împreună cu John McLaughlin şi Paco de Lucia, considerat cel mai bine vândut album live. Li s-a oferit ceea ce aşteptau; o demonstraţie de tehnică fabuloasă a unui chitarist cu un sunet inconfundabil, plin de substanţă.

Stil latino semicomercial

Totuşi, pentru că în aceste ultime două decenii este prima oară când vine în Bucureşti, poate că o parte dintre cei aflaţi în sală nu ştiau că, după 1990, Al Di Meola a înregistrat albume mai apropiate de muzica populară şi de stilurile latino, decât de jazz. Pentru aceştia, virtuozitatea eclatantă subscrisă, de-a lungul întregului concert, mereu aceluiaşi stil latino semicomercial, discursul lui Meola au putut părea, de la un punct încolo, chiar plictisitoare.

Al Di Meola New World Sinfonia este formula în care artistul şi-a contextualizat chitara într-un ambient timbral cald, foarte la modă, cu o puternică tentă latino europeană, mai puţin cu influenţe cubaneze sau braziliene, o reţetă fără