Ministrul justiţiei insistă
Ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a înaintat luni preşedintelui Traian Băsescu propunerea de numire a Monicăi Şerbănescu în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, deşi aceasta a primit aviz negativ de la Consiliul Superior al Magistraturii pe 4 septembrie, iar Traian Băsescu susţine păstrarea actualei conduceri a DNA. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, pe 5 septembrie, că aşteaptă un răspuns din partea ministrului justiţiei în ceea ce priveşte propunerea pentru şefia DNA, sugerând că acesta ar trebui să vină cu altă nominalizare în locul Monicăi Şerbănescu, dacă are ca prioritate servirea interesului naţional. Apoi, pe 9 septembrie, preşedintele a menţionat, la TVR1, că susţine păstrarea actualei conduceri a DNA, „credibilizată“ prin raportul Comisiei Europene, chiar dacă menţinerea lui Daniel Morar la şefia Direcţiei i-ar crea „un deserviciu“ din cauza ideii acreditate de mass-media, potrivit căreia acesta ar fi „instrumentul preşedintelui“.
Judecător nou la Curtea Constituţională
Preşedintele Traian Băsescu a semnat ieri decretul de numire a lui Petre Lăzăroiu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, în locul şi pe durata mandatului lui Petre Ninosu. Fost consilier al preşedintelui Ion Iliescu, parlamentar social-democrat timp de trei mandate consecutive şi ministru în guvernul Nicolae Văcăroiu, Petre Ninosu a murit pe 26 iulie, la 64 de ani. Fusese numit judecător la Curtea Constituţională în 2001, iar mandatul său expira în 2010. Noul judecător al Curţii Constituţionale, Petre Lăzăroiu a fost numit membru al Consiliului Superior al Magistraturii în primăvara acestui an, ca reprezentant al societăţii civile. A demisionat însă după doar 17 zile, pe motiv că i s-ar fi respins cererea de aprobare a statutului de membru permanent al CSM. Potrivit Legii de organizare şi funcţion