Dupa meciul de-aseara, Dumitru Dragomir si Dorinel Munteanu au tinut sa aminteasca meritul lui Andone in obtinerea acestui rezultat. Pentru ca au facut-o ei, e timpul sa vorbim acum un pic si despre alte chesiuni speciale desprinse direct din evolutia campioanei pe Olimpico.
In primul rand, CFR a jucat asa cum echipele romanesti nu au jucat vreodata in ultimele doua decenii impotriva unui adversar cu adevarat mare. Desi au tinut mult mai putin balonul conform statisticii Gazetei (36% din timpul de joc), dupa incasarea golului elevii lui Trombetta au lasat mereu senzatia ca detin controlul jocului. Niciun moment de disperare in degajari, niciun moment de panica in duelurile aeriene, niciun moment de confuzie in organizarea defensiva.
In al doilea rand, foarte important, CFR n-a castigat chinuit la Roma, ci de-o maniera eleganta, cu multe suturi pe poarta, cu o minge trimisa in bara, cu situatii de joc interesante care au determinat fundasii italieni sa respinga panicati mingea in aut sau corner.
Fara a minimaliza capacitatile fotbalistilor romani in general, CFR a reusit sa joace astfel la Roma si pentru ca singurii autohtoni aflati pe teren au fost Trica, un fotbalist de soi caruia ii place jocul, Muresan, un mijlocas defensiv cu minte si forta multa si Stancioiu, un portar care din minutul 20 si pana pana la final a decis sa nu mai greseasca decisiv.
Alaturi de ei, Kone a alergat enorm si a tinut tot timpul doi fundasi italieni in spate, Culio a marcat doua goluri prin loviri ale balonului perfecte, Perreira a demonstrat de ce este cel mai scump jucator adus vreodata in Liga 1, Dubarbier l-a dominat pe Riise la capitolul viteza, Cadu si Sousa au dat lectii de plasament si anticipare, iar Tony a jucat ca din manual si cand a centrat, si cand a blocat urcarile in atac ale italienilor.
In aceste conditii, cine se