Transporturile redirecţionează banii pentru construcţia de autostrăzi la reparaţii de drumuri naţionale, amânând, astfel, proiecte importante. Sursa: Arhiva EvZ
Compania de Autostrăzi caută variante să înlocuiască cofinanţ area de la buget cu bani europeni pentru tronsoanele de autostradă Cernavodă-Constanţa, Timişoara-Lugoj şi centura ocolitoare a Constanţei, care fac parte din Coridorul IV pan-european. „Există necesităţi de investiţii în special în zona de reparaţii capitale. Avem ce face cu banii economisiţi“, a declarat Ştefan Szobotka, directorul de comunicare al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Pentru finanţarea acestor proiecte, Guvernul României a încheiat deja acorduri cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii (BEI). Împrumuturile reprezintă de fapt o modalitate de cofinanţ are. Guvernul României ar trebui să asigure circa 130 de milioane de euro pentru susţinerea acestor proiecte. Pentru toate cele trei tronsoane (117 km de autostradă), ordinele de începere ale lucrărilor vor fi date în primăvara lui 2009, până atunci CNADNR se angajează să finalizeze licitaţiile.
ÎNTÂRZIERI
Banii europeni, la începutul lui 2009
Cel mai avansat proiect propus pentru finanţarea europeană este cel al centurii Constanţei pe profil de autostradă, pentru care există deja un constructor: consorţiul format din FCC Construccion şi Astaldi. Potrivit lui Szobotka, CNADNR va trebui să achite până la finalul anului prima tranşă de bani din contractul în valoare de circa 125 de milioane de euro. Banii de la UE vor intra, însă, în România abia anul viitor, în condiţiile în care aprobarea de finanţare pentru circa 40% din valoarea proiectului nu se va primi mai devreme de sfârşitul acestui an.
Transporturile promit că schi