Îl ştiam pe Olivier Todd din articolele publicate în Le Nouvel Observateur şi în Lâ Express. I-am citit şi biografia despre Malraux în care, cu documentele pe masă, îl demitiza pe contradictoriul autor al Condiţiei umane. Dar adevărata revelaţie au fost pentru mine memoriile sale, cu un titlu pe cît de frumos, pe atît de enigmatic, Carte de identităţi (Carte dâidentités, Plon, 2005). Am descoperit un personaj extraordinar, ataşant, cu o viaţă fascinantă. Impresionează, de asemenea, justeţea tonului, francheţea confesiunilor şi, nu în ultimul rînd, calitatea literară a textului.
Hazardul, dar mai ales - în ce mă priveşte - şansa au făcut să-l cunosc pe Olivier Todd imediat după ce terminasem de citit memoriile. Întîlnirea s-a petrecut vara aceasta, într-o sîmbătă din august, în apartamentul lui Todd din rue de lâOdéon. Este chiar casa în care, la mansardă, stătea Cioran. Todd s-a mutat acolo la începutul anilor â90; nu şi-a văzut niciodată vecinul: Cioran, tot pe atunci, se îmbolnăvise şi n-a mai ieşit din cameră decît atunci cînd a fost dus la spital. Ferestrele apartamentului dau spre teatrul Odéon şi spre superba piaţetă din faţa lui, cu faimosul restaurant La Méditerranée. La 79 de ani, trăsăturile lui Todd sînt aceleaşi pe care i le ştiam din fotografii: e un bărbat frumos, puternic, vîrsta se trădează doar prin auzul deficitar. Înainte însă de a relata, fie şi sumar, conversaţia noastră, voi reveni la volumul de memorii Carte de identităţi.
Olivier Todd s-a născut în 1929 la spitalul american din Neuilly. Mama lui, Helen Todd, era englezoaică. Tatăl, Julius Oblatt, un evreu austriac, a dispărut înainte de naşterea copilului. Condiţie de bastard, într-un fel, ereditară. Bunica lui Olivier, mult evocată în memorii, era lesbiană şi o concepuse pe Helen în mod mai curînd întîmplător, foarte probabil cu amantul mamei ei. Cartea e, într-o bună
