Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premiera nationala in chirurgia ortopedica ieseana

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 18 septembrie 2008 ·

PROF DR PAUL BOTEZ • Timp de 3 zile, Clinica de ortopedie din cadrul Spitalului de Recuperare va organiza un curs de endoprotezare de genunchi de prima interventie si revizie, in premiera nationala, unde specialisti din Coreea de Sud si Europa vor sustine cursuri si vor face opt interventii ce vor fi transmise live cursantilor

Incepand de saptamana viitoare, respectiv in perioada 22-26 septembrie, Clinica de Ortopedie din cadrul Spitalului de Recuperare va gazdui un curs postuniversitar referitor la ortroplastiaprotetica de genunchi de prima interventie si revizie. Cursul reprezinta o premiera nationala la care vor participa medici din toata tara, cursurile fiind sustinute de lectori din centre prestigioase din Europa si Coreea de Sud. In timpul cursului, medicii specialisti vor efectua interventii chirurgicale, iar aproape opt pacienti vor beneficia de proteze de ultima generatie. Este vorba de endoproteze nou-aparute, de care nu a mai beneficiat nici un pacient din tara. Cursul se adreseaza tuturor specialistilor ortopezi sau rezidentilor in formare profesionala dornici sa se initieze sau sa se perfectioneze intr-un domeniu de varf al chirurgiei ortopedice. Astfel, pana in prezent si-au anuntat prezenta la curs peste 70 de specialisti din toata tara si aproximativ 65 de medici rezidenti. "Este vorba de un curs de endoprotezare de genunchi de prima intentie si revizie, un curs instructionar post universitar de formare a specialistilor in domeniul ortopediei cu participare internationala, cu lectori din centre prestigioase din Europa si din Coreea de Sud. Va fi un curs absolut original si deosebit din mai multe puncte de vedere. Este o premiera, nu s-a mai facut in Romania un asemenea curs, are elemente de noutate in ceea ce priveste transmisia si posibilitatea de a fi un curs foarte eficient. Se va face o transmisie a tuturor interventiilor live,

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum o ora
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Ministrul Economiei: România ar putea deveni principalul producător de muniție din Europa pentru tancurile Abrams

Adevarul acum 2 ore
 România ar putea deveni principalul producător de muniție pentru tancurile Abrams, a declarat ministrul Economiei, Radu Oprea, vineri, la emisiunea LIVE, de la Digi24.

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum o ora
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Egiptul va lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza prin punctul Kerem Shalom, anunță Casa Albă

Adevarul acum o ora
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi s-a angajat, într-o discuţie cu omologul său american Joe Biden, să „lase să treacă asistenţa umanitară” în Fâşia Gaza prin punctul de trecere de la Kerem Shalom, din sudul Israelului, a transmis vineri Ca

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°