Terapia de recuperare este foarte importanta pentru copiii cu probleme de sanatate. Aceste terapii trebuie începute cât mai devreme posibil alaturi de specialisti dar si cu implicarea familiei copilului. Liceul „Lucian Blaga” din Reghin, gazduieste în corpul B al scolii, într-o sala de clasa, Centrul Scolar de Educatie Inclusiva nr. 3. Aici, doi psihologi, Csizmas Csilla si Persa Anca se ocupa de cei 11 copii cu diferite probleme, handicap sever si grav, autism, hiperactivitate si deficienta mintala. Cei 11 copii cu probleme au vârste cuprinse între sapte si 19 ani. Pe lânga programul de scoala le este oferit si un tratament specific de recuperare.
De problemele celor 11 copii care vin aici se ocupa doar doua persoane, care sunt nevoite sa se împarta în asa fel încât copiilor sa nu le lipseasca atentia, cu toate ca ar trebui sa se lucreze individual cu fiecare copil. Cei care vin aici, sunt copii cu probleme atât din Reghin cât si din comunele arondate municipiului. Timp de patru ore pe zi, de luni pânî vineri, copiilor le este oferita atentia de care acestia au nevoie, sunt ajutati sa învete diferite lucruri, precum dansuri, poezii si chiar lucru manual, confectionând diferite martisoare sau alte obiecte pe carea acestia reusesc sa le realizeze singuri. Pe lânga programul normal, anul acesta, copiilor le-a fost oferita sansa de a merge pentru o saptamâna la mare, cu sprijinul Primariei Reghin care a sponsorizat cazarea si masa. Cu toate ca acesti copii nu sunt la fel ca noi, au reusit cu ajutorul celor care le îndruma pasii in aceasta scoala sa participe la diferite concursuri precum „Flori de pe Mures”.
Pe lânga asta au participat la concursul judetean de muzica si dansuri „Snac” de la Târgu-Mures. De doi ani, de când Centrul Scolar de Educatie Inclusiva se afla în incinta Liceului „Lucian Blaga”, zilnic în pauze elevii liceului poposesc pentru câtev