Timp de două luni, la „Migraţia de Joi“, românii plecaţi din ţară au dialogat pe site-ul Gazetei de Sud. Au existat sute şi sute de comentarii, multe dintre ele impresionante. Vocea emigranţilor români trebuie să se facă auzită. Şi pentru că sunt mulţi, şi pentru că sunt curajoşi, dar mai ales pentru că avem ce învăţa de la ei.
Ca într-un spectacol de muzică, ultima melodie va fi şi cea mai bună. Astăzi, editorialul de la „Migraţia de Joi“ este scris de o parte dintre emigranţii care au comentat de-a lungul celor două luni. Am încercat împreună să răspundem la întrebarea: „De ce pleacă românii din ţară şi dacă se vor mai întoarce vreodată?“. Răspunsurile lor sunt autentice:
„În Craiova, cât timp am lucrat în învăţământ, banii abia îmi ajungeau. Apoi am lăsat tot şi am plecat, singură, în necunoscut. Acum mi-e înzecit mai bine, doar că-mi lipsesc enorm prietenii, familia“ (Laura28); „Eu am plecat în ’96 din cauza faptului că nu aveam nici un viitor în România ca fizician. Probabil aş fi deschis un magazin de ciorapi ca să supravieţuiesc“ (Alex); „Eu sunt prin Irlanda, dar vă spun că nu e nicăieri aerul ca acasă, chiar dacă locuiam lângă o carieră de cărbune. Unde vei merge vei fi tot străin. Acasă e cel mai bine, chiar dacă trebuie să-i suporţi pe toţi cretinii, oricum şi aici sunt grămadă“ (Mari); „Am plecat cu primul tren care a oprit în gară. Dacă nu plecam atunci mi-aş fi reproşat toată viaţa laşitatea de a fi rămas să înghit minciuni pe nemestecate“ (Valgor); „Am plecat şi pentru bani, şi pentru mentalitate. Mârlanii lor, care se îmbată la sfârşit de săptămână, în restul timpului sunt treji şi muncesc“ (Ginel); „Noi, ca bieţi emigranţi ce suntem, când plecăm de acasă pierdem totul, mai puţin accentul. Condiţiile de acasă ne-au impus plecarea. Acolo unde am ajuns ni se impune adaptarea. Acum, spre deosebire de cei care au emigrat înainte de ’89, avem li
