Fundamentalistul religios pare a fi un ins pozitivist şi totodată fantast. Potrivit cercetătorilor faptului religios, mişcările fundamentaliste consideră îndeobşte că textul sacru de la care se revendică este explicit, univoc, "exact" în totalitatea lui precum un ansamblu de formule, că el nu are decît un singur strat de semnificaţie, evident pentru oricine, de necontestat şi de necercetat, ci doar de aplicat în toate situaţiile vieţii individuale şi comunitare. Cuvîntul divin ar fi complet redat de litera Textului, la fel de transparent ca un algoritm. E de la sine înţeles că această atitudine constituie ea însăşi o interpretare, una care respinge sau diminuează comentariile şi toată hermeneutica tradiţiei religioase "gazdă", pentru a li se substitui în mod brutal şi exclusivist. Pe deasupra, liderii fundamentalişti culeg ei înşişi ce le convine din Text, din trecutul şi din mărturiile tradiţiei respective pentru a produce un discurs ideologic monolit, prezentat drept "adevăratul sistem al credinţei" şi drept regulă pentru o viaţă perfect reglată în toate amănuntele, ca un robot. Fundamentalistul e aşadar un "pragmatic". Pe de o parte, vede în Biblie sau Coran un set de instrucţiuni comportamentale. Pe de altă parte, foloseşte Textul pentru a-şi înveli în prestigiul lui aspiraţiile politice. S-a remarcat, în treacăt fie spus, că atitudinea fundamentalistă este şi o reacţie - pe acelaşi nivel - faţă de o anumită critică istorico-filologică modernă care, investigînd textul sacru, îl reduce pe acesta la diferite surse, filiaţii şi versiuni, minînd astfel ideea de Text ca întreg, cu autoritate revelată. Critici reductivi şi fundamentalişti religioşi se bat pentru corpul literal al Textului ca pentru un trup al cărui suflu nu-i interesează.

Fundamentaliştii invocă apocalipse pe care ei pretind că le anunţă şi le gestionează.

Or, chiar pozitivismul său fa