Mircea Badea este un om de televiziune bun. Spontan, telegenic si suficient de mediocru cat sa fie inteles si placut de mase, Badea a concretizat in stil de mare atacant ocazia de a deveni un brand intr-o tara aflata in cautarea unor justitiari.
Inamicul dusmanilor nostri
Desigur, Badea face pe haiducul doar intr-unul dintre cele doua tipuri principale de discurs intre care oscileaza in timpul emisiunilor. In acest prim rol, Badea ii injura pe politisti ca la margine de margine de Bucuresti, se erijeaza in aparatorul domnisoarelor agresate de mitocani si duce un razboi sustinut cu presa tabloida si personajele ei.
Pe reteta inventata de Catavencu in '91, dar la alt nivel, Badea a identificat inamicii publici cu destula acuratete si le-a desenat tinte mari in frunte. Cand vine vorba despre munitia folosita, insa, aprecierea eforturilor realizatorului incepe sa devina o chestiune de gust. In cele mai multe cazuri, Badea trage cu flegme de calibrul 14. Ceea ce cu siguranta nu ii face rau la audienta. Pentru ca, vorba lui, traim in Romania, iar Romania este tara in care flegma, injuratura si oina sunt cele trei sporturi nationale recunoscute oficial.
Inamicul prietenilor sefilor lui
Dar de-abia cea de-a doua dimensiune a personajului este cea controversata: comentatorul politic Mircea Badea. Acesta este calcaiul lui Ahile din Oltenia, barbia in care inamicii din mass-media (si chiar din publicul telespectator) lovesc ca niste boxeri lipsiti de imaginatie dar perseverenti, profitand de faptul ca adversarul e in imposibilitatea de a tine garda.
Pentru ca e clar chiar si pentru multi dintre admiratorii lui: al doilea Badea, cel care discuta despre politica, afaceri sau justitie, este aservit. In numeroase cercuri din presa se discuta despre cum neinfricatul Badea este sunat in fiecare zi, pe la ora 18, de Sorin
