Desi e campanie electorala si situatia la Marea Neagra ramane problematica, partidele politice sunt foarte modeste in a propune niste solutii de politica externa si vocea lor in aceasta privinta e foarte palida, iar oamenii lor cu potential de ministri de Externe, invizibili. Terenul ocupat de presedinte este contestat doar de liderul opozitiei, Mircea Geoana, dar nu pentru ca ar avea o alta pozitie neaparat, ci pentru ca fostul diplomat Geoana e mai sigur ca altii pe acest teren si e, probabil, frustrat ca nu exista un proces normal de consultare.
Pe cat sunt adepta unei consultari cu toti cei care au ceva relevant de spus in aceasta arie, pe atat cred ca PSD si-a forfetat onorabilitatea in politica externa.
O castigasera greu si destul de pe nemeritate, ascunzand dejunuri in care promiteau europenilor ca fac una, iar americanilor – exact contrariul, dar lumea ii scuza, ca erau timpuri grele, de diviziune transatlantica. In anii lor de opozitie din urma au depasit insa pragul de jos intr-un fel mult mai penibil.
Vacaroiu scrie scrisori la Parlamentul European, plangandu-se de Comisia Europeana (cu copilul lui de suflet, Bogdan Olteanu), Adrian Severin e inadecvat de dimineata pana seara si se alege cu bancuri pe seama lui in Financial Times, iar Nastase, complet scos din minti de cand crede ca nu mai doarme nimeni la Comisia Europeana daca nu ajunge el la puscarie, ii scrie cu ironie groasa lui Oli Rehn: "Va doresc un final de mandat cat mai usor". Stilul epistolar al celor de la PSD nu s-a mai imbunatatit de pe vremea cand racneau la Consiliul Europei ca minerii sunt oameni muncitori si huliganii suntem noi. Astfel ca, oricat de gratios ar fi Geoana pe la sindrofii externe, lumea in strainatate s-a cam lamurit in legatura cu ei. Ei insisi au facut tot ce au putut sa nu ramana nimeni nelamurit.
Liberalii ar tine isonul, dar nu
