Zilele trecute a fost lansat la Cluj programul pentru construcţia şi promovarea brandului turistic al României, pentru care se pun la bătaie 75 de milioane de euro. Ceea ce înseamnă că o vom lua de la început cu "brandul de ţară", chiar dacă brandul turistic nu este tocmai acelaşi lucru, după cum amîndouă nu sînt chiar acelaşi lucru cu "simpla" propagandă culturală. Dar pe noi problema asta cu "imaginea" ne roade prea tare pentru a nu le amesteca pe toate cu toate ocaziile. Judecînd după vîltoarea pasiunilor sterile de rîndul trecut, nu pot să nu mă întreb dacă, de data aceasta, vom fi capabili de ceva mai multă maturitate pentru a face faţă acestei probe care este, mai presus de toate, una de maturitate socială?

Eu, de pildă, mergînd socio-hai-hui pe drumurile patriei, am văzut ceva care m-a pus pe gînduri în acestă privinţă, amuzîndu-mă şi intrigîndu-mă în acelaşi timp: un branding mai modest, de restaurant, dar simptomatic pentru imaginarul nostru naţional. Pe lîngă Sibiu, un local nici prea-prea, nici foarte-foarte, îşi ademenea clienţii cu următorul "logo": Fîntîniţa haiducului. Simply the best! Era să intru cu maşina în şanţ fascinat de această sinteză identitară de margine de drum... Dincolo de aparenţa sa puţin stîngace, această promovare este absolut exemplară, în felul ei. Are, adică, tot ce-i trebuie pentru a ne oferi o imagine sintetică a imaginarului nostru mult mai răspîndit: o referinţă explicită la un trecut de demnitate prin personajul charismatic şi uşor misterios al haiducului, un topos neaoş şi pitoresc, alintat cu duioşie prin diminutivul fîntîniţei şi apoi afirmarea fermă şi irecuzabilă a unicităţii: sîntem "simply the best"! Cine nu crede este fie măgar, fie american incult (a se vedea o bună parte a comentariilor autohtone la faimoasa emisiune a lui Anthony Bourdain despre România). În sfîrşit, un sincretism derutant: cui i se adres