Biserica Evanghelică din Bistriţa, distrusă parţial într-un incendiu izbucnit în vara acestui an, nu va fi reconstruită complet mai devreme de 2013, a stabilit comisia care se ocupă de
Biserica Evanghelică din Bistriţa, distrusă parţial într-un incendiu izbucnit în vara acestui an, nu va fi reconstruită complet mai devreme de 2013, a stabilit comisia care se ocupă de lucrările de reabilitare.
Potrivit primarului Ovidiu Creţu, edificiul emblemă al Bistriţei va fi reconstruit în 5 ani şi va fi gata la timp pentru a aniversa 500 de ani de la ridicarea nivelului al IV-lea al turnului.
Din cauza materialelor speciale cerute de proiectantul lucrărilor de reconstrucţie, care sunt dificil de procurat, dar şi a numeroaselor expertize necesare, nu va fi gata înaintea sezonului de iarnă nici măcar acoperişul, susţine sursa citată.
Pentru a proteja interiorul de intemperii, primarul dă asigurări că vor fi folosite în continuare folii de protecţie şi interiorul bisericii nu va avea de suferit.
În momentul izbucnirii incendiului devastator, Biserica Evanghelică din Bistriţa se afla în lucrări de restaurare, care au demarat încă din 1992. Într-o evaluare făcută cu circa trei luni înaintea incendiului, în martie 2008, o comisie de experţi de la Universitatea Babeş-Bolyai aprecia că reabilitarea edificiului va fi finalizată în 2013.